Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 4 Septembrie , 2015

Lansarea cărţii „La taină cu diavolul”

de Ioan Botis

Joi, 3 septembrie, în Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”, a avut loc lansarea cărţii La taină cu diavolul, autor Radu Ciuceanu. Evenimentul a fost moderat de dr. Teodor Ardelean, directorul instituţiei.

 
 
 

Volumul La taină cu diavolul este al patrulea dintr-o serie proiectată în şase volume. Celelalte patru volume apărute sunt Intrarea în tunel, Potcoava fără noroc, Pecetea diavolului şi Prea mult întuneric, Doamne! Al doilea volum de memorii semnat de Radu Ciuceanu a primit în anul 1995 Premiul „Liviu Rebreanu”, acordat de Centrul Naţional Ecumenic.

Născut la 16 aprilie 1928, Radu Ciuceanu este un istoric şi politician român, director al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, membru fondator al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, editor fondator al revistei Arhivele Totalitarismului, autor al unor cărţi fundamentale pentru cunoaşterea regimului represiv comunist.

 

În anul 1948, Radu Ciuceanu a fost arestat, la vârsta de doar douăzeci de ani. A fost cercetat cu o brutalitate fără seamăn şi condamnat de Tribunalul Militar Craiova la cincisprezece ani de temniţă grea, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut şi a trăit toate grozăviile din penitenciarele de la Craiova, Piteşti, Jilava, Văcăreşti, Târgşor, Dej şi Gherla.

 

În legislatura 1990-1992, Radu Ciuceanu a fost ales deputat în judeţul Alba pe listele Partidului Naţional Liberal, ocupând funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. În legislatura 2000-2004, a fost ales deputat în judeţul Olt, pe listele Partidului România Mare. În aceeaşi legislatură a fost preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor a Camerei Deputaţilor.

 

La 29 noiembrie 2003, Radu Ciuceanu a primit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler pentru întreaga activitate culturală, politică şi parlamentară. În anul 2010 a câştigat în instanţă despăgubiri în valoare de 600.000 de euro de la statul român, pentru chinurile îndurate în închisorile comuniste.

 

Proza memorialistică a lui Radu Ciuceanu este una de excepţie sub raportul literaturii, evocând universul detenţiei politice în regimul totalitar comunist, depunând mărturie despre spaţiul concentraţionar şi lupta de rezistenţă anticomunistă. Sunt reconstituite evenimente majore care au definit valul de represiune comunistă şi dezvăluie experienţe de detenţie dramatice.

Această literatură memorialistică reprezintă o sursă preţioasă de istorie reală, care vine să completeze documentele păstrate în arhive. Foarte semnificativ este interesul autorului de a divulga ororile, de a săvârşi un act de recuperare şi păstrare a memoriei, echivalent cu necesitatea rostirii adevărului istoric. Mărturiile din spaţiul carceral reprezintă un document esenţial despre o dimensiune aproape necunoscută şi greu decelabilă în textele oficiale din arhive.

 

Condiţiile grele de detenţie şi evocarea acestei lumi constituie esenţa naraţiunii memorialistice. Sunt informaţii preţioase în condiţiile în care date despre vieţuirea cotidiană în perimetrul carceral nu au fost consemnate în actele oficiale.

 
 
Un capital de mucenicie creatoare
 

„Ceea ce se numeşte îndeobşte „literatura închisorilor comuniste” reprezintă unul dintre aspectele cele mai semnificative ale literaturii noastre contemporane şi o experienţă unică în întreaga istorie a creaţiei literare româneşti. De aceea nu-i deloc lesne să scrii despre o astfel de literatură, care trebuie judecată adesea cu măsuri diferite faţă de producţia literară curentă. Ne aflăm, mai exact spus, în faţa unui alt raport cu esteticul, a unui alt tip de relaţie între creator şi operă.

Spiritul critic trebuie să devină mai maleabil şi mai nuanţat, spre a nu risca posibilele confuzii de planuri sau chiar impietăţile.

Aici se amestecă, în proporţii nemăsurabile, elemente etice, estetice, psihologice, religioase, filosofice, politice; judecata trebuie să fie complexă şi să vizeze sinteza adeseori inefabilă a acestor elemente; orice abordare unilaterală sau prea tehnică este neavenită. Nu ai dreptul să te apropii doar belfereşte de un asemenea capital de mucenicie creatoare. Poate că acesta este şi unul dintre motivele pentru care profesioniştii criticii şi istoriei literare (cazul cel mai recent este cel al lui Nicolae Manolescu) continuă să se poarte de parcă această literatură nici n-ar exista...”

Răzvan Codrescu