• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 18 Noiembrie 2017

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 8 Septembrie , 2017

La seceriş (1907) - Arthur Garguromin Verona (1867-1946)

 Proiectul expoziţional Lucrarea lunii, aflat la cea de-a şaptezecea prezentare, ne oferă în această lună prilejul de a celebra 150 de ani de la naşterea pictorului Arthur Garguromin Verona şi 110 ani de la zămislirea picturii

 La seceriş, una din lucrările de referinţă din creaţia pictorului şi o importantă creaţie în salba valorilor patrimoniale din colecţiile de pictură ale muzeului nostru.

 

Dr. Ioan Angel Negrean

Arthur Garguromin Verona s-a născut la 24 august / 5 septembrie 1867. „Conform actului său de botez, tatăl său era Francisc Verona, iar mama Amalia de Lukovici, de religie romano-catolică şi cetăţenie austriacă. Locul de naştere este menţionat: Cattaro (Dalmaţia).” Alte surse menţio­nează naşterea sa la Brăila.
După terminarea liceului din Cernăuţi a fost înscris la Academia Militară din Viena, pe care a absolvit-o în anul 1891. Vocaţia picturii l-a determinat pe proaspătul ofiţer să renunţe la cariera militară şi să se dedice zămislirii artistice. Aşa se face că în jurul vârstei de douăzeci şi opt de ani a început studiul picturii.  „Verona efectuează mai întâi studii libere de pictură la Viena şi în Italia. Între 1895 şi 1899 studiază la München cu Fritz von Uhde şi Simon Hollósy. Îşi continuă educaţia la Paris în cadrul Academiei Julian, iar în 1896 şi 1897 participă la primele două colonii temporare organizate la Baia Mare pentru studenţii şi artiştii grupaţi în jurul lui Simon Hollósy şi a şcolii sale müncheneze.”
Verona a participat la Expoziţia Internaţională de la Paris din anii 1899 şi 1900. S-a întors apoi în ţară unde a expus alături de artiştii vremii la mai multe manifestări colective din Bucureşti. Tot aici şi-a organizat prima expoziţie personală.  „Arthur Garguromin Verona s-a dovedit un artist cu mari  posibilităţi de exprimare încă de la prima sa expoziţie personală, cea de la Bucureşti, din 1902. Nu întâmplător, printre cei care l-au apreciat în mod deosebit s-a numărat şi Nicolae Grigorescu, marele artist de numele căruia creaţia lui Verona a fost legată indestructibil de-a lungul anilor.”
Creaţia pictorului s-a articularizat în timp, dobândind caracteristici care îi definesc opera în contextul artistic românesc al vremii. A continuat să lucreze şi să se afirme din ce în ce mai mult, fiind premiat la Salonul Oficial din 1906, la Salonul de pictură de la München în 1910 şi mai apoi a obţinut încă trei medalii de aur, fiind considerat de critica de specialitate un demn urmaş al marelui Nicolae Grigo­rescu.
O întâmplare dramatică a făcut ca o mare parte a lucrărilor lui să fie distruse într-un incen–diu care a cuprins atelierul lui din Piaţa Victoriei (1935). Artistul s-a stins din viaţă în Bucureşti la începutul anului 1946, lăsând în urmă o valoroasă operă care se situează astăzi la loc de cinste în galeria valorilor artistice ce îmbogăţesc patrimoniul cultu­ral naţional. „La 26 ianuarie 1946, sufletul artistului s-a înălţat la cer, dezamăgit de oameni şi de viaţă, chinuit de suferinţă. Pe şevaletul său a rămas o pictură neter-minată, o Horă, dovadă a faptului că sufletul său a rămas până la sfârşitul vieţii ancorat în tărâmul Herţei.”

La seceriş (1907) este o compoziţie statică şi deschisă (stânga-dreapta), ce se desfă­şoară pe o orizontală amplă dată de dimensiunile cadrului tabloului (55 x 110 cm), pe de o parte şi de multitudinea liniilor cvasi-orizontale care compun spaţiul plastic, pe de altă parte. Imaginea picturii este una specifică picturii lui Verona, ce se caracterizează prin încadrarea perso­najelor în spaţiul natural peisajer. Ca şi în alte creaţii ale pictorului, dozarea echili-brată a importanţei acordată reprezentării motivului antropomorf şi a peisajului, creează un ansamblu armonic om-natură.
Pictorul îşi structurează compoziţia plas-tică pe baza cunoştinţelor temeinice de redare a spaţiului tridimensional, cu ajutorul combinării regulilor de reprezentare a perspectivei lineare (geometrice) cu cele ale perspectivei aeriene (cromatice), ce are ca rezultat o imagine peisagistică cu o adâncime perspectivică amplă. Prim-pla-nul tabloului este dominat de patru personaje feminine, care prin poziţionare şi mişcare generează o structură compo-ziţională piramidală de tip clasic. Pentru a evita simetria, pictorul aşează un singur personaj în stânga medianei verticale a tabloului, iar pe celelalte trei în partea dreaptă. Grupul celor patru personaje creează astfel centrul major de interes al compoziţiei, ce se situează în dreapta câmpului vizual al tabloului.
Verona a ales deliberat dispunerea spre dreapta a celor patru personaje  principale, pentru a putea dispune în partea stângă într-un plan secund, în imensitatea spa-ţiului ocupat de lanul de grâu, a celorlalte personaje, mai multe numeric, dar mult diminuate ca dimensiune din cauza deformărilor perspectivice. Astfel ansamblul compoziţional susţine ideatic amploa-rea şi importanţa secerişului în comunitatea rurală a epocii.
Într-un plan  mai îndepărtat, la nivelul portretului personajului ce stă în poziţie verticală şi deasupra medianei orizontale a tabloului, pictorul aşează patru căpiţe de fân, care prin dispunerea lor creează un ritm, ce intră în „dialog” plastic cu perso­najele din prim-plan. Succesiunea planurilor perspectivice redate în tablou con­tinuă până la linia îndepărtată şi abia perceptibilă a orizontului, ce separă spaţiul terestru de cel aerian, cel din urmă ocupând mai puţin de o treime din întregul imaginii.
Pe lângă mişcarea orizontală (stânga-dreapta) dată de deschiderea amplă a peisajului, mai trebuie menţionat efectul compoziţional de mişcare pe direcţia profunzimii tabloului, generat de pictor prin aşezarea şi mişcarea celor două personaje din centrul grupului principal de patru. Dintre cele două personaje, femeia din dreapta este cu spatele la privitor şi uşor aplecată în faţă.
Pictorul creează aici un punct de pornire a unei mişcări spre adâncimea tabloului. Tânăra din stânga, care tocmai s-a ridicat şi cu mâna îşi corectează poziţia năfra­mei pentru a vedea mai bine, creează în com-poziţie o mişcare din interiorul spre exteriorul tabloului, către un personaj ipotetic (privitorul) care nu se vede în ta­blou, dar este prezent prin absenţă şi devine astfel coparticipant la viaţa operei.

 

Pe lângă ineditul şi complexitatea structurii compoziţionale este de remarcat şi frumuseţea de excepţie a cromaticii lucrării. Cum era şi firesc, pictorul alege să „îmbrace” tabloul în culori care să exprime cât mai bine atmosfera unei zile toride de vară în perioada secerişului. Dominanta cromatică a tabloului este una caldă, chiar dacă Verona nu renunţă la folosirea culorilor reci (albastru, verde, violet). Acestea sunt folosite în cantităţi şi calităţi cromatice potrivite pentru a potenţa senzaţia de căldură, care devine astfel
dogoritoare.


Se remarcă şi măiestria pictorului care ştie să dozeze prin tuşe, când imperceptibile, când păstoase, suprafeţe cromatice în care ocrul auriu al grânelor trece pe nevăzute spre sublime nuanţări şi grizări de galben-auriu deschis şi ocru-roz, de la accente de oranj şi roşu la tente pale de violet, de la  albastru cobalt la oliv şi de la verdele ierbii la ceruleul apropiat de alb al cerului, într-o abordare stilistică de sorginte impresionistă, care apropie asimptotic va-loarea plastică a lucrării de o perfecţiune dorită şi căutată în permanenţă de Arthur Verona.

Toate acestea sunt însumate de pictor într-un ansamblu pictural în care exacerbarea contrastelor de orice fel este absentă, în care plaja valorică nu este foarte largă şi se desfăşoară firesc, de jos în sus, în mod treptat, de la închisul moderat al primului plan la deschisul fără ostentaţie al cerului, într-o armonie deplină între forme şi culori.  «Asemănător multor colonişti băi­mă­reni de primă generaţie, răspândiţi în întreaga Europă Centrală şi de Răsărit, Verona s-a străduit să transforme exer­ciţiile plein airiste şi schema impresio­nistă, dintr-o experienţă tehnică a surprinderii efectelor aleatorii, într-o matrice vizuală, estetic „frumoasă”. O matrice concepută să includă trăsături dominante de natură stabilă, perenă – şi tocmai prin acestea conservatoare – ale specificului naţional.»
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.