Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Miercuri , 6 Februarie , 2019

Județul Maramureșul și Voievodatul Podcarpathie – discuții despre înfrățire în urma întâlnirii de la Rzeszow din Polonia

de Gazeta de Maramures

Președintele Gabriel Valer Zetea a transmis mareșalului Voievodatului Podcarpathie, Wladyslaw Ortyl, o invitaţie de a vizita Maramureşul şi, în acelaşi timp, şi-a exprimat intenția de a propune înfrățirea județului Maramureș cu voievodatul polonez. Propunerea a fost primită cu viu interes și considerată ca o piatră de hotar în demararea colaborărilor viitoare și a dezvoltării inter-regionale dintre cele țări.
 

Gabriel Zetea: „Finanţarea proiectului de infrastruc­tură Via Carphatia este o iniţiativă pe care, personal, o susţin”
 

Șeful administrației județene maramu­reșene, Gabriel Zetea s-a arătat încântat de ocazia de a-l întâlni în cadrul Forumului Economic de la Rzeszow, pe mareșalul Voievodatului Podcarpathie, Wladyslaw Ortyl. „Regiunile noastre au puncte comune atât din perspectivă economică, cât şi culturală. Maramu­reşul, la fel ca şi Voievodatul Podkar­pathie, are investitori din zona aviaţiei iar aici am putea găsi, împreună, noi oportunităţi de investiţii în regiunile noastre. Am venit la Forumul Eco­nomic pentru a vorbi pe tema turismului şi a colaborărilor pe proiecte transfronta­liere, Maramureşul fiind un judeţ în care turismul se dezvoltă. Consider că şi acest domeniu se pot găsi punţi de colaborare, iar un efort comun al celor două regiuni, prin care să propunem şi să susţinem finanţări din viitorul buget al Uniunii Europene pentru proiecte comune ale Euroregiunii Carpatice ar putea fi unul dintre ţelurile noastre. Infrastructura reprezintă un alt subiect comun pe care am putea colabora, iar finanţarea proiectului de infrastructură Via Carphatia este o iniţiativă pe care, personal, o susţin şi cred că, alături de alte regiuni din zona de Vest a Ro­mâniei, vom avea oportunitatea să o spri­jinim în totalitate. Cu această ocazie, am adresat pe mareșalului Voie­voda­tului Podcarpathie, Wladyslaw Ortyl, invitația de a vizita Maramu­reşul, ca un mod de a demara o viitoare cooperare româno-poloneză şi chiar o posibilă înfrăţire cu Voievodatul Pod­karpathia”, a declarat președintele Con­si­liului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Mareșalul Voievodatului şi-a exprimat intenţia de a vizita în viitorul apropiat Maramureșul, precum și disponibilita­tea de a găsi puncte concrete de cola­borare.
 

Wladyslaw Ortyl: „Preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România reprezintă o oportunitate care ar putea fi exploatată”
 

„Printre motivele pentru care voi onora, cu siguranţă, invitaţia președintelui Gabriel Zetea, sunt și acelea că Maramureşul are privelişti minunate şi există investiţii în zona aviaţiei, la fel ca în Polonia. Regiunea Podkarpatia are de mult timp colaborări cu regiuni din Ucraina, care deja s-au înfrățit cu județul Maramureș, deci există unele puncte comune. Personal, sunt membru în Comitetul Regiunilor de la Bruxelles şi sunt responsabil cu strategia Regiunii Carpatice. Am colegi în Comitetul Regiunilor care sunt, de asemenea, în Grupul Carpatic. L-am rugat pe preșe­dintele Gabriel Zetea să transmită și la nivelul Guvernului României solici­tarea de susţinere a Regiunii Carpatice. Forţa regiunii noastre este evidentă şi posibilităţile existente ar trebui mai bine exploatate. Preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România reprezintă o oportunitate care ar putea fi exploatată. Toate marile stra­tegii de dezvoltare europene, de exemplu cea a cooperării statelor traversate de Dunăre, au pornit din strategii ini­ţia­te la nivel regional, așa că acesta este un moment bun pentru a demara aceste discuţii”, a precizat și mareșalul Voie­vodatului Podcarpathie, Wladyslaw Ortyl.
Întâlnirea s-a încheiat cu un schimb de cadouri de protocol oferite reciproc de cei doi oficiali. Județul Maramureș are la activ mai multe înfrățiri cu regiuni și județene din Ungaria, Lituania, Olanda și Ucraina, printre care Jasz Nagykun Szolnok, Panezevys, Flevoland și Ivano Frankivsk, cu care au desfășurat, de-a lun­gul timpului, diverse proiecte de dezvoltare, inclusiv cu fonduri europene.