Jenant, mișeilor! / Vremea lui „nicicum”

Sătui de promisiuni şi păţiţi cu clasa politică, românii confundă binele cu nefacerea răului. Numai că, de cele mai multe ori, a nu face nimic e mai grav decât a face rău. Iar bine în­seamnă acţiune şi nicidecum pasivitate. Ciudat e că, obişnuiţi să plecăm capul şi să nu supărăm pe cineva, noi, românii, ezităm mereu să înfăp­tuim binele pentru neamul nostru.

În preajma centenarului Marii Uniri, se discută încă cum trebuie predată istoria astfel încât să nu promoveze naţionalismul şi să prezinte lucrurile în variantă multiculturală. Cum ar putea fi prezentată incursiunea lui Mihai Viteazu la sud de Dunăre în variantă multiculturală? Sau cum poţi vorbi despre întemeierea Sta­tu­lui naţional în variantă multietnică? Sau cum poţi prezenta, cu toleranţă şi multiculturalitate, incursiunile tătarilor şi prăpădul făcut în sate şi biserici?

Iorga spunea că: „Un patriot se re­cunoaște prin faptul că iubește, res­pectă și caută să adune și să îmbu­nătățească tărâmurile și oamenii, pe când un șovinist urăște tot ce nu-i seamănă și dezbină oamenii”.
Dacă e aşa, sub masca multicultu­ralităţii şi toleranţei, liderii europeni de azi sunt mai şovini decât în se­colul trecut. Iar românii, de frică, adoptă o politică care nu li se potriveşte şi care, cu siguranţă, nu-i ajută.
Prea fricoşi să ne promovăm identitatea şi prea servili şi harnici în a-i copia pe alţii, am devenit „nicicum”, nici ca ei, nici ca noi. Şi culmea, ne gândim că aşa nu facem niciun rău. De fapt, facem cel mai mare rău poporului român: îi „falsificăm” identitatea.