Jenant, mișeilor! Un om prea mare pentru un guvern atât de mic. Sufletește

Pe domnul Octav Bjoza am avut onoarea să-l cunoaștem în urmă cu vreo 10 ani. Mi s-a părut, din prima clipă, extrem de „viu”. Un om deplin dedicat crezului său, demn până la degetul mic, liber și neobosit în a fugi, oriunde era chemat, să le vorbească tinerilor despre comunism, să cinstească memoria eroilor rezistenței anticomuniste, să slujească, până la ur­mă, României pe care o iubește din tot sufletul. Niciodată nu
s-a plâns de nimic, nu a așteptat laude și mulțumiri, este, pur și simplu, un om împăcat cu el, care își face datoria.
A devenit Președintele Aso­ciației Foștilor Deținuți Politici din România și, mai târziu, a primit o funcție de subsecretar de stat, postură din care a luptat pentru promovarea și cunoaș­terea istoriei recente.
A fost decorat de Pre­șe­dinte și apoi  de Rege, dar nici atunci nu s-a lăudat.
Spune mereu că el îi reprezintă pe foștii deținuți politici, deci aceste decorații se cuvin, cum­va, tot lor. Am încercat să-l sun, după ce premierul Cîțu l-a destituit peste noapte. Avea telefonul închis. N-am mai insistat, mi-ar fi fost prea rușine, pentru rușinea Guvernului.

Pentru Octav Bjoza personal, această funcție nu reprezenta nimic. Pentru foștii deținuți politici, este încă o palmă, ruși­noasă, o umilință nedreaptă.

Oricum, Octav Bjoza rămâne mai mult decât un secretar de stat. El este și va rămâne un erou al rezis­tenței anticomuniste. Un om prea mare pentru micimea sufletească din clasa politică. Nu degeaba se spunea, mai în glumă, mai în serios, că octa­v-ul ar putea fi unitate de măsură pentru demnitate. Dar atunci „cîțu-ul” ar deveni unitate de măsură pentru ingratitudine.