Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 16 Februarie , 2018

Jenant, mișeilor! / Ruşine şi onoare

de Ioana Lucacel

Nu vă miraţi de alăturarea din titlu. Ruşinea e a noastră, a românilor din România şi onoarea e a lor, a româ­nilor din Basarabia.
Noi suntem copilul răsfăţat care are întotdeauna o prăjitură frumoasă pe masă, pe care poate s-o refuze azi, pentru că ştie că mâine o va găsi tot acolo. El nu se gândeşte cum a cumpărat tata ingredientele necesare pentru ea, câte ore a stat mama în bucătărie s-o pregătească şi câţi copii ar da orice s-o poată avea. El are zilnic prăjitura în faţă, deci i se pare normal. Pe când ei, fraţii noştri basarabeni, văd „prăjitura” asta doar în vis.
Pentru noi, ţara e bună doar pentru înjurături, refulări şi frustrări. Mai mult „blestem” (fraza „din păcate, ne-am născut în România” a devenit refren naţional) decât binecuvântare.

Iubirea noastră de ţară nu există sau dacă există nu e dublată de fapte. Gestul maxim de patriotism e ancorarea unui tricolor de 1 Decembrie. Pentru ei, fraţii noştri din Basarabia, iubirea de ţară, Centenarul Marii Uniri, înseamnă în primul rând trăire şi fapte.
Unul dintre primarii care au semnat declaraţia simbolică de unire cu România spune hotărât: „Nu știu ce va urma, dar noi ne facem datoria de suflet”.
Asta înseamnă onoare. Şi în faţa onoarei şi curajului lor, nouă ar trebui să ne fie extrem de ruşine. Pentru că în anul Centenarului cheltuim miliarde pe prostii pompoase fără nicio relevanţă şi uităm că România înseamnă în primul rând oameni.
Nu poţi iubi România dacă nu iubeşti şi nu cunoşti românii, nu poţi fi loial ţării dacă întorci spatele celor de-un neam cu tine şi nu poţi spune că-ţi pasă de ţara ta dacă gestul extraordinar al unor oameni asemeni primarului basarabean nu îţi stoarce măcar o lacrimă sau un oftat.

Copilul răsfăţat e mai preocupat să găsească cusururi „prăjiturii” decât să se bucure de ea. Şi nu-i pasă de cei care se roagă, în fiecare zi, să poa­­tă măcar s-o privească. Da, ruşi­nea e a noastră. Onoarea e doar a lor.