• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 18 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 29 Martie , 2019

Jenant, mişeilor! Prea mici pentru o Românie mare

Motto:
„Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” - Mihai Eminescu

Pentru mine, lipsa de patriotism a unui om aflat în funcții publice e cel puțin la fel de gravă, dacă nu chiar mai primejdioasă decât hoția, abuzul de putere, traficul de influență sau corupția. Pentru că trădătorii sunt întotdeauna și hoți. Cu mici excepții, politicienii români sunt aproape total lipsiți de patriotism. Și de aici se trag cele mai multe dintre bolile României de azi. Iar Anul trecut, anul Centenarului, a dat dovada lipsei lor de patriotism și dragoste de țară. Am sperat însă că, măcar în al 101-lea ceas vor învăța din greșeli. Evident, am greșit.
În 19 martie, cu 9 zile înainte de aniversarea Unirii Basa­rabiei cu România, președintele Iohannis a comis o gafă mo­nu­­mentală.
Întrebat când va fi posibilă organizarea unui referendum pe tema unirii Basarabiei cu România, președintele a răspuns: „Atunci când ambele popoare vor hotărî că vor acest lucru, atunci se va întâmpla”, acreditând practic ideea toxică și falsă a existenței unor diferențe etnice, pe care omologul său de peste Prut, Igor Dodon, promotor înverșunat al „moldovenismului”, o tot flutură. Trei zile mai târziu, președintele o fi aflat că Iorga, Brătianu, Ion Nistor și alții au demonstrat demult că „mol­dovenii” nu sunt un alt popor, așa că a încercat să dreagă busuiocul susținând că nu a spus „două popoare”, ci „două națiuni”. Transcriptul discursului său de pe siteul Administrației prezidențiale îl contrazice însă. Așa că, după ce anul trecut nu s-a sinchisit să participe la ședința solemnă a celor două camere ale Parlamentului în care
s-a votat Declarația pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, dar a doua zi și-a făcut timp pentru a participa la
Salonul Auto Român, anul acesta, Iohannis face un alt „cadou de suflet” basa­rabenilor, numindu-i prac­tic „alt popor”, nu români.

De fapt, oricum, răspunsul la întrebarea legată de unire era altul. Unirea Basarabiei cu România va fi posibilă când vom avea politicieni pe măsura idealurilor națio­nale. Deocamdată, aproape toți, în frunte cu președintele țării, sunt prea mici pentru o Românie Mare.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.