Jenant, mişeilor! Paradox

„Bunăvoinţa şi gentileţea nu implică neapărat prostia şi nu exclud ironia.
Dovadă anecdota cu Talleyrand şi tînărul bijutier.
Talleyrand, în prezenţa unei doamne, primeşte pe tânărul trimis al bijutierului. I se oferă două inele deopotrivă de orbitoare. Doamna nu ştie pe care să-l aleagă. Talleyrand se adresează tînă­rului: dumneata pe care l-ai alege pentru logodnica dumitale? Tînărul ezită, alege. Prea bine, surîde Talleyrand,
ia-l şi oferă-i-l, i-l dăruiesc. Iar doamna rămîne cu celălalt.
Ni se cere să avem simţul tragic şi eroic al existenţii. Şi să nu le luăm în tragic.
Să ieşim din noi, să nu ne gândim la noi.
Şi să fim nepăsători la ale lumii.
Să considerăm fericirea drept prima noastră datorie.
Şi să nu uităm că prima datorie a creştinului este să ştie a suferi.
Să fim curajoşi şi îndrăzneţi.
Şi să fim blînzi şi smeriţi cu inima.
Să nu scoatem sabia.
Şi totuşi să fim ai Unuia care n-a venit să aducă pace pe pămînt ci sabie şi foc; dihonie şi despărţire între fiu şi tată, între fiică şi mamă, între noră şi soacră.
Să nu ţinem la viaţă, să fim oricînd gata s-o jertfim, defăimînd deşertă­ciunile.
Şi să avem drept scop suprem dobîndirea vieţii veşnice.
Să nu căutăm mîntuirea în moarte sau neant, ci păstrînd modesta condiţie luptătoare a omului.
Şi să ne purtăm ca prinţii, să fim desăvîrşiţi, să ne îndumnezeim.
Să vedem în creştinism reţeta perfectei fericiri.
Şi totodată doctrina torturării fiinţei de către un Creator hotărît să ne vindece de ale lumii.
Să ne mai mirăm de Kierkegaard şi de Chesterton că din paradox fac temeiul filosofiei lor?”
Nicolae Steinhardt