Jenant, mişeilor! Nu plânge, Maică Românie

Nu, nu plânge, Maică Românie, chiar dacă azi ești mai hulită și mai înjurată ca niciodată. Nu plânge, mulți nu te cunosc și nu se cunosc nici pe sine. Tu știi, nu poți iubi ceva pentru care
n-ai sacrificat nimic, ceva în care n-ai pus lacrimi, speranțe, bucurii, sudoare, sânge. De asta te iubeau cei ca și Gheorghe Pop de Băsești. De astea mer­geau, zâmbind spre moarte, pentru Tine, soldații din cele do­uă războaie mondiale. De asta, partizanii din munți îți scriau scrisori duioase, asemeni unei mame, și îți spuneau că ei nu te critică, nu te judecă, ci doar te iubesc, așa cum o mamă îşi iu­bește copilul, și nu te-ar schim­ba cu nicio altă țară, așa cum nicio mamă nu și-ar schimba fiul pe altul mai frumos sau mai deștept. De asta te iubea din suflet Regina Maria și Ferdinand Reîntregitorul. Ei, cei care au trăit și au murit pentru tine, nu te-au înjurat nicio­dată. Și nu
ți-au spus niciodată că nu ești suficient de bună pentru ei, deși ei au fost cei mai buni fii ai aces­tui Neam. În tranșee, în cătușe, în robie, în închisori, au suferit toți, cu gândul la tine, și nu li s-a părut prea mult sau prea greu să-și sacrifice ti­ne­rețea, sănătatea, libertatea sau viața. În temnița din Aiud, ro­mânul absolut Petre Țuțea spu­nea: „Fraţilor, dacă murim aici, în haine vărgate şi în lanţuri, nu noi facem cinste poporului ro­mân că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el”. Ei n-au considerat că le datorezi ceva. Nu mă întreba de ce noi, o biată generație fără buso­lă și identitate, care nu ți-am dat nimic, credem că tu ne datorezi totul. Am primit de-a gata o țară unită și liberă, și credem că ni se cuvine. Suntem, asemeni u­nui copil răzgâiat, care a primit de-a gata o gospodărie la care au muncit generații întregi, și el, în loc să se bucure și s-o îngri­jească, îi caută lipsurile. Nu le repară, nu pune nicio cărămidă, ci doar îi dojenește pe cei dinaintea lui.
Iartă-ne, Maică Românie. Nu e vina ta că unii nu te pot iubi. Și nu plânge. Vom plânge noi, destul.