Jenant, miseilor! / No, ce bine!

Zilele acestea, comentariul general valabil, indiferent de anunţul făcut sau de persoana care a făcut anunţul, a fost „Ruşineee!!!”. A scris un de­putat că s-a adoptat bugetul. „Ru­şine!”. A scris un preşedinte de Con­siliu Judeţean că s-au dat bani pentru aeroport şi drumuri. „Ruşine!”. A ci­tat cineva mesajul Academiei Româ­ne şi îndemnul la unitate. Iarăşi: „Ruşine!”.

Mi-am amintit de un bătrân din Ma­ra­mureş care, indiferent de vestea aflată, răspundea molcom: „No, ce bine!”. Ticul lui verbal şi resem­na­rea ardelenească au devenit proverbiale. Lumea s-a obişnuit să audă „no, ce bine”, când cineva spunea că e sănătos, că merge la serviciu sau că a fost până la oraş. Numai că, într-o zi, auzind clopotele la biserică, bă­trânul a întrebat ce s-a întâmplat şi un consătean i-a răspuns că a murit cineva. Fără să se gândească, bătrâ­nul nostru a răspuns cum îi era vor­ba: „No, ce bine!”.

Zilele acestea, aproape toţi românii au devenit lideri de opinie. Indi­ferent de tabăra din care a făcut par­te, aproape fiecare era convins că de­ţine adevărul şi ştie tot despre su­biectele care au aruncat ţara în fierbere, deşi cei mai mulţi n-au citit nimic ci doar au auzit o opinie pe care, ulterior, au preluat-o.
Când cineva aducea vorba de argumente, i se răspundea invariabil cu: „Ruşine!”.
Nu ştiu dacă zilele acestea l-a întrebat cineva pe bătrân ce crede despre evenimentele din ţară, dar în mod sigur, ar fi răspuns la fel. De aceea, cred că trebuia să fie făcut lider de opinie. Când eram mică, străbunica mea îmi citea o povestea din care reţin că eroina era certată cu „dacă te-a învăţat cineva, prost te-a învăţat şi dacă ai făcut după capul tău, prost cap ai avut”.
Mai târziu am aflat că, decât să urmezi un sfat prost, mai bine gre­şeşti de capul tău. Măcar nu eşti ma­nipulat. Şi poţi spune, detaşat şi simplu: „No, ce bine!”