Jenant, mişeilor! Nevoia de eroi

Suntem bolnavi rău. Și nu, nu mă refer la numărul imens de farmacii și reclame de medicamente. Ci la faptul că suntem o societate aproape de colapsul moral. Iar semnele bolii ni se citesc pe chipuri, în fapte și, mai ales, în visele noastre, în lucrurile pe care ni le dorim, pentru care luptăm și pentru care protestăm. Uman, moral, creștinește, înțeleg egoismul: e normal să-ți dorește ție bi­nele, fericirea, bunăstarea. În anu­mite limite, egoismul e „sănă­tos”, normal, pentru că înseamnă supraviețuire și dezvoltare.
Nu am putut însă niciodată să înțeleg răutatea, ura, sindromul „să moară capra vecinului”, ames­tecat, la noi, românii, cu un soi de plăcere sadică de autodistrugere. Noi, românii, suntem singurii europeni care aplaudăm când alții ne înjură, ne scuipă și ne hulesc.

Avem o plăcere bol­navă de a ne pleca capul, de a apuca lingura cu rahat și a cere polonicul. Nu ne dorim binele nostru, ne dorim răul celorlalți și confirmarea faptului că suntem aproape de prăpastie. Noi nu ne dorim, ca și francezii, bunăstare, nu protestăm pentru drepturi și pâine, noi protestăm pentru sânge.
„Boala” asta cruntă se vede în idealurile noastre: o bună parte din populație își dorește să plece din țară, cealaltă să interacționeze cât mai puțin cu ea. Eroul națio­nal e un procuror sub oblăduirea căruia s-au făcut numeroase abu­zuri și o mână de politicieni goi, fără calități, fără principii și fără substanță.
„Doctrina” liderilor a devenit simplă propagandă, iar lupta politică s-a mutat în stradă. Noi nu suntem pro-ceva, suntem me­reu anti.
Ne-am radicalizat, iar gruparea asta din care facem parte e mai dăunătoare decât ISIS, pentru că ne aruncă în aer bruma de edu­cație, morală, bun simț și, mai ales, ne pulverizează idealurile sănătoase.
Singurul „medicament” care ne va vindeca va fi apariția unor mo­dele autentice, a unor eroi nepă­tați. Pentru că alegerea corectă nu e între rău și foarte rău, ci între bine și rău. Deocamdată, noi am ales răul.