Jenant, mișeilor! / Măsura unui OM

Săptămâna trecută s-a stins, la fel de tăcut pe cât a trăit, unul dintre cei mai Mari oameni pe care i-am cunoscut: prof. Dr. Nuțu Roșca. Un om cu o viață impresionantă, o cultură și o putere de muncă fantastice, dar mai ales o omenie și o smerenie ieșite din comun. Nuțu Roșca putea impresiona în multe feluri, dar pe mine m-a impresionat prin două calități excepționale pe care le-am găsit la foarte puțini oameni: prin răbdare și modestie.
M-am întrebat de multe ori, ce în­seamnă, profund și creștinește, sme­renie și care e limita dintre smerenie și umilință.

Pornind de la etimologia cuvântului, care vine de la „mera”, măsură (a-ți cunoaște adevărata măsură), dar mai ales din modelul de viață a lui Nuțu Roșca, am înțeles că smerenia în­seamnă asumarea menirii și a destinului, dar nu cu mândrie și infatuare, ci cu convingerea că suntem „unelte a lui Dumnezeu”. Într-o lume a vite­zei, Nuțu Roșca a învățat răbdarea și a experimentat-o atât în viața perso­nală, cât și profesională.
A avut răb­dare să aștepte „minunea” vindecării sale la Rohia, a avut răbdare să documenteze ani de zile lucrări monumentale și a avut răb­dare să le scrie pe îndelete, temeinic și serios. Și a avut răbdarea și tăria de a-și duce Crucea, deloc ușoară, cu demnitate și cu zâmbetul pe buze. Nu l-am auzit niciodată plângându-se sau fiind nemulțumit de ceva sau cineva. Nu vorbea niciodată despre el, decât pentru a arăta măreția şi mila lui Dumnezeu și nu s-a lăsat niciodată, nici nu a pretins, nicio­dată, nimic.
Săptămâna trecută s-a stins, la fel de discret pe cât a trăit și sunt convinsă că ÎPS Justinian l-a așteptat la Poarta Raiului. Pentru că adevărata măsură a lui Nuțu Roșca, pe care el nu a clamat-o niciodată și nu revendicat-o, a fost aceea de OM.