Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Duminică , 15 Decembrie , 2019

Jenant, mişeilor! Mama Jeni

de Ioana Lucacel

Recent, Eugenia Godja a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Sighetu Marmației, pe care l-a condus vreme de 12 ani. Un gest simbolic pentru un om care, cu siguranță, va rămâne în istoria orașului ca profesor, director de școală, primar, consilier local, om de cultură, orator desăvârșit și, mai ales, ca și „Mama Jeni”.
De altfel, Eugenia Godja are multe titluri, inclusiv Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, acordat de preșe­dintele Traian Băsescu. Dar niciun titlu nu cred că poate să-l egaleze pe cel de „Mama Jeni”, pe care sighetenii i l-au acordat demult și din suflet. Am cunoscut-o pe doamna Godja în urmă cu mai bine de 15 ani și, încă de atunci, am considerat-o un model. Indiferent de funcțiile pe care le-a deținut, a rămas același om cald, bun, modest, demn, care a încercat mereu să se depășească pe sine pentru a face bine celorlalți și, cel mai important, nu a încetat niciodată să învețe. Eugenia Godja citește și acum, zilnic, înainte de culcare, cel puțin 50 de pagini, și s-a înconjurat me­reu de oameni capabili, știind să asculte și să învețe de la fie­care. M-a impresionat mereu seriozitatea cu care trata fiecare pro­blemă și minuțiozitatea cu care își pregătea fiecare discurs, deși are un talent oratoric înnăscut.
De fapt, toate acestea vin din dorința de a nu dezamăgi. Și nu a dezamăgit niciodată. A rămas mereu loială principiilor sale, nici „vârful ierarhiei” nu a ameţit-o, nici „căderea” nu a deznădăjduit-o, pentru că a fost mereu mai mult decât funcția pe care a ocupat-o vremelnic. Tocmai de aceea, „Mama Jeni” va rămâne me­reu un om iubit de comunitate, pentru că și-a câștigat acest drept arătând la rândul ei, respect și afecțiune.