Jenant, mişeilor! Libertate

Avea doar vreo 20 de ani. Numele lui nu-l mai ține minte nimeni, dar imaginea aceea, cu sângele și intestinele ieșite din abdomen, cu sudoarea ameste­cată cu sânge și ultimele lui zvâcniri de viață în care a strigat, cum a putut, încă o dată: „Libertate”, nu o să o uite nimeni. Asistenta care a constatat decesul îl mai visează încă și, în fiecare an, în 17 decembrie, îl pomenește în rugăciuni. A fost printre primele victime ale Revoluției din Timi­șoara, dar neștiind cum îl chea­mă, îi spune „Libertate”. În fond, Dumnezeu știe că e el. Și Dumnezeu știe că, în acel ultim cuvânt, el a sintetizat toate visurile, valorile, speranțele și toată identitatea lui.

După 30 de ani, imaginea liber­tății nu mai e un tânăr împușcat în abdomen. Azi nu mai înțe­legem libertatea ca jertfă, asu­mare, responsabilitate sau valori morale. Singurul spot TV care ne amintește că au trecut 30 de ani de la Revoluție, prezintă libertatea ca o formă de consumerism și, mai grav, de minciună și marketing, în care un vechi nomenclaturist din staff-ul Anei Pauker ne explică privațiunile comunismului și importanţa libertății. Nu știu de ce, urmărind spotul, mi
l-am imaginat pe „Libertate”. Și, cu tot respectul pentru un bătrân de 102 și un spot de altfel ok din punct de vedere grafic și artistic, doar pentru „Libertate” și tinerii ca el, acest proiect mi se pare impardonabil moralmente.
Între zecile de comentarii pro și contra, cineva întreba: „Cât de liberi suntem astăzi?”. Am vrut să răspund: „Suntem atât de liberi pe cât înțelegem și ne asumăm libertatea”, dar sunt momente care te obligă la tăcere. În fond, datorită lui „Libertate” și altora ca el, poți să crezi că libertatea înseamnă să te cerți, să minți, să folosești un simbol sacru pentru interesele tale mărunte, să spui și să faci ce vrei. Numai că libertatea pentru care el a murit acolo, pe caldarâm, era ceva mult mai înalt și mai profund, la care nu poți ajunge cu spoturi ce măsluiesc istoria, ci cu sânge și mațe împrăștiate.
„Libertate”, te rog, iartă-ne!