Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 11 Mai , 2015

Jenant, mişeilor! / La marginea gropii cu var

de Ioana Lucacel

Motto: Aut Caesar, aut nihil

(Sau Cezar sau nimic)

 

Nu-mi place să particip la manifestări oficiale şi nu cred în onoruri rostite de la microfon. Pentru noi, 9 mai e doar o zi cu festivităţi şi discursuri rostite pompos şi de cele mai multe ori, fără nicio trăire.

Pentru cei care au luptat atunci, a fost o curbă între viaţă şi moarte. Citesc biografia unui erou, şef de promoţie, decorat în cel de-al doilea război şi condamnat ca şi criminal de război doar pentru că-şi servise ţara şi respectase ordinele militare. Onoarea lui militară a fost plătită cu 10 ani de detenţie dincolo de Cercul polar şi încă vreo 6 în ţară, la Gherla.

Povesteşte că, într-unul dintre lagărele morţii, prizonierii erau atât de slăbiţi, încât nu-şi mai puteau căra morţii. Aşa s-a luat decizia amenajării, în mijlocul lagărului, a unei gropi cu var. Când simţeau că li se apropie sfârşitul, oamenii se târau singuri spre groapă, ca să nu-şi mai îngreuneze camarazii. Unul dintre prizonieri s-a târât spre groapă, dar, slăbit, a căzut în ea. Culmea, n-a ajuns să fie înghiţit de var, ci a nimerit pe mormanul de leşuri. După o vreme, l-au găsit camarazii, l-au scos şi omul a trăit, ba chiar a ajuns să se elibereze teafăr. Era convins că „pe cei îndrăzneţi îi ajută soarta”.

Şi ei erau îndrăzneţi. Erau educaţi în şcolile militare după motto-ul „Aut Caesar, aut nihil”. Şi ei ştiau că principalul atribut al unui împărat e libertatea şi demnitatea. Fără ele, nu ţineau să trăiască.

Puţini dintre ei au trăit totuşi, mulţi şi-au lăsat trupurile prin lagăre, închisori şi gropi comune. Azi, nu ne mai obosim nici măcar să le citim numele la ceremoniile oficiale. Sunt prea mulţi, e prea plictisitor şi trist. De ce să ne stricăm dulcele „farniente” cu astfel de drame?

 

În fond, azi, în şcolile de orice fel, îi învăţăm pe tineri contrariul lui „aut caesar, aut nihil”- „fă-te frate cu dracu’ până treci puntea”. Şi atunci, cine să le înţeagă azi nebunia sfântă, cine să-şi imagineze disperarea unui om sprijinit de leşuri, într-o groapă cu var şi cine să simtă 1% din umilinţa unui ofiţer predat pe tavă ruşilor doar pentru că ascultase ordinul superiorilor?

 

Pentru asta nu-mi place să particip la manifestări oficiale şi nu cred în onoruri rostite de la microfon.