Jenant, mișeilor! / Cârciumi și castele

Noi, românii, „avem, se pare, ne­fericita capacitate de a pune un grătar cu mititei pe orice golgotă”, cum spunea Octavian Paler. Ne mânjim singuri istoria, demnitatea, onoarea și memoria. Ne distrugem miturile. Suntem un fel de Don Quijote întors. Dacă eroul lui Cer­vantes putea vedea un castel într-o cârciumă, ai noștri guvernanți văd o cârciumă în orice castel. La propriu. Pentru a doua oară, Sala Tronului a fost transformată în sală de mese, de guvernanți. Timp de un secol și ju­mă­tate, Familia Regală a României a respectat tradiția Serilor regale ale Corpului Diplomatic, dar niciodată nu a organizat dineul în Sala Tronului, ci în Sufrageria Regală, o sală superbă având exact această destinație. De la Cuza Vodă încoace, Sala Tronului a găzduit mo­mente cruciale din istoria României: la 6 septembrie 1940, aici, MS Mihai depune Jurământul, aici se primea Corpul Diplomatic acreditat la București, aici se organizau diferite evenimente și erau acordate Deco­rații Regale, aici Regele acordă cârja arhierească noilor membri al Sfân­tului Sinod, aici a ținut și examenul de Bacalaureat MS Mihai și tot aici au fost depuse sicriele cu trupurile neînsuflețite ale Regelui Mihai și Reginei Ana. Acum, Sala a devenit din simbol al statalității și identității naționale, o biată cantină. Noi, care ne plângem că nu suntem respectați în UE și în lume, i-am invitat pe ambasadorii străini să mănânce chiftele pe un „altar al istoriei naţio­nale”. Ne-am terfelit încă o dată memoria și tradiția, arătând că nu avem nimic sfânt. Mâine-poimâine o să se facă mese în Catedrala Națio­nală, banchete în Mănăstirea Curtea de Argeș, dineuri în fostele Închisori Comuniste și spectacole cu cântec, joc și voie bună la sediul Academiei Române. Cum ar fi să se facă dineuri la Prado, Luvru, British Museum sau în Westminster Abbey, locul în care, în mod tradițional, sunt încoronați și îngropați regii Angliei?!