Jenant, mişeilor! Când omul se joacă de-a Dumnezeu...

În urmă cu vreo cinci ani, scriitorul Marcel Petrișor mi-a dat o carte despre „politicaly co­rect”. Nu-i mai rețin numele, dar știu că ținea mult să o citesc. A sunat într-o seară să ceară impresii și țin minte că i-am spus că e exagerată și plină de teorii ale conspirației. A tăcut și apoi a spus scurt doar atât: „Să dea Dumnezeu să fie așa!”. Din păcate, timpul dovedește că a avut dreptate. Încet, dar sigur, ne îndreptăm spre lumea ciu­dată și anormală ilustrată în acea carte și pe care, culmea, ne-o construim singuri, din orgoliu, lipsă de înțelepciune sau plictis, crezându-ne mici dumnezei. Deja ghidul de conver­sație din Parlamentul European recomandă evitarea termenilor „mamă” și „tată” și înlocuirea lor cu „părinți”, pentru a nu jigni familiile monoparentale sau de același sex.

Încet, ajun­gem să renunțăm la toate elementele care ne construiesc, ca un puzzle, identitatea. Renunțăm la ideea de patriotism, pentru că ni se pare desuet, renunțăm la Biserică, pentru că părem demodați; re­nunțăm la limbă și cultură, pentru că nu suntem în trend; renunțăm la valorile fundamentale, pentru că nu sunt „politically corect”.
Într-adevăr, nor­­ma­litatea se în­locuiește încet cu o „nou-normalitate”, sau, mai bine zis, cu o anormalitate. Iar acest lucru nu este cauzat de pandemia de coronavirus, ci de pandemia de lipsă a valorilor și a educației. Ne tăiem singuri toate rădă­cinile și apoi ne mirăm că ne ia vântul vremurilor.

Nu am mai vorbit cu domnul Petrișor despre acea carte. Dar, ca un om care intuiește mersul lucrurilor, ne-a avertizat mereu că încercările vremurilor noastre vor fi mult mai perfide decât încercările trăite de generația lui, în comunism. Cel puțin, atunci puteai distinge albul de negru. Pe când generația de astăzi are orgoliul de a „reinventa totul”. Neștiind că, de fapt, se autodistruge.