Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 18 Iulie , 2016

Jenant, mişeilor! / Apă şi vin

de Ioana Lucacel

Undeva, într-un sat sărac din îndepărtata Japonie, trăiau mai mulţi oameni în vârstă, iar viaţa lor se împărţea între munca la câmp şi discuţiile pe care le purtau când vremea era prea rece pentru a munci.

Aşa că zece bătrâni singuri din sat s-au decis să sărbătorească împreună seara Anului Nou, cu o cană de vin cald în mână, ca să se bucure de poveşti şi de vorbe de duh. Dar cum niciunul dintre ei nu avea suficient vin pentru a le da tuturor de băut, ei au vorbit şi au fost toţi de acord să aducă fiecare câte un ulcior de vin, iar apoi să pună vinul laolaltă într-un vas mare, ca să-l încălzească şi să-l bea toată seara împreună.

Zis şi făcut. S-au despărţit şi, mergând fiecare spre casa lui, pentru a aduce vinul, fiecare bătrân s-a gândit:„Vinul meu este mult prea bun ca să-l amestec cu vinul lor! Nimeni nu va şti dacă eu nu voi turna în castronul comun vinul meu atât de bun. Nu se va observa nimic şi oricum vinul celorlalţi va fi destul de bun. Va fi bine aşa. Voi duce în schimb o cană de apă.“ Şi s-au reîntâlnit bătrânii, în ajunul Anului Nou. Fiecare a adus cu el câte un ulcior, au turnat conţinutul ulcioarelor, cu mare ceremonie, într-un vas mare, pus pe foc, pentru a-l încălzi.

S-au pregătit pentru poveşti şi s-au strâns în jurul vasului, privindu-se pe furiş. Când conţinutul vasului s-a încălzit, s-au aşezat pentru a-şi depăna poveştile. Numai că, fiecare avea câte o cană cu apă fierbinte în mână.

 

În ultimii ani, orice comunitate din România seamănă cu satul japonez din povestea de mai sus. Fiecare consideră că „vinul” (a se citi implicarea sa în viaţa comunităţii) e prea bun pentru ceilalţi, aşa că „toarnă” în loc de fapte, „apă chioară”, bazându-se pe ceilalţi şi sperând că ei nu vor face la fel.

 

Nu mergem la vot, sperând că vor merge alţii, nu ne implicăm în viaţa civică, sperând că o vor face alţii, nu protestăm împotriva nedreptăţilor, aşteptând să o facă alţii, nu ajutăm, lăsându-i pe alţii să ajute etc. Iar acum, după 25 de ani de democraţie, ne depănăm frustrările şi nemulţumirile în jurul unei căni cu apă fiartă, întrebându-ne retoric, cine a greşit.