• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 25 Februarie 2017

Curs valutar

Euro Euro
4.5169 RON
Dolar american Dolar american
4.2669 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.3549 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4638 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 3 Februarie , 2017

Întemeietorul dinastiei Romanovilor

Mihail a fost ales în unanimitate ţar al Rusiei de adunarea naţională (Zemski Sobor) la 21 februarie 1613, dar delegaţii consiliului i-au găsit pe tânărul ţar şi pe mama acestuia la mănăstirea Ipatiev de lângă Kostroma abia pe 24 martie. Domnia sa a marcat sfârşitul „timpurilor tulburi”, cum este cunoscută perioada de dinainte de alegerea sa ca ţar în istoria ruşilor.

 

Ioan BOTIŞ

Alegerea lui Mihail ca ţar al Rusiei a fost susţinută de reprezentanţii tuturor cla­se­lor societăţii ruse din acea vreme. Zemski Sobor a putut fi convocat doar după ce armata de voluntari condusă de Kuzma Minin şi Dmitri Pojarski au eliberat Moscova de armata poloneză. Această victorie a pus capăt unei perioade extrem de agitate din isto­ria Rusiei, care s-a aflat în pragul dis­trugerii.
Mihail I Fiodorovici Romanov s-a năs­cut la 12 iulie 1596. A fost fiul lui Fio­dor Nikitici Romanov (devenit patriarhul Filaret) şi al Kseniei Ivanovna Şestova. Dinastia Romanov a fost a doua şi ultima dinastie imperială a Ru­siei, care a domnit între 1613 şi 1917. Din punct de vedere legal, nu este clar când sau dacă un ukaz a abolit numele lui Mihail Romanov în momentul aderării sale la tronul Rusiei sau a ulterioarei descendenţe a lui, deşi, prin tradiţie, membrii dinastiilor foloseau rar numele de familie. Mai degrabă, ele sunt cunoscute ca titluri dinastice.

La moartea lui Ivan cel Groaznic, tro­nul Rusiei a fost ocupat de fiul ţarului asasinat, Feodor, un prinţ pios şi letargic. La moartea lui Feodor, a început lupta pentru tron între Boris Godunov şi familia Romanov. După o luptă acerbă, grupul condus de Boris Go­dunov a triumfat în faţa Romano­vilor, iar cel dintâi a devenit ţar, în 1599.

Răzbunarea lui Godunov asupra Roma­novilor a fost teribilă: toată familia şi rudele acesteia au fost deportaţi în colţurile îndepărtate ale Rusiei de Nord şi Urali, unde majoritatea dintre ei au murit de foame sau în lanţuri. Liderul familiei, Feodor Nikitici Romanov, a fost exilat la Mănăstirea Antoniev Siys­ky unde a fost forţat să depună jură­minte monahale cu numele de Filaret. 

Mihail s-a refugiat la mănăstirea de lângă Kostroma pentru a se pune la adăpost de violenţele care măcinau ţara. Atunci când a fost anunţat că a fost ales ţar de către adunarea naţională a boie­rilor, clericilor şi oamenilor de rând, primul parlament feudal rusesc, Mihail a refuzat tronul, influenţat de mama sa, care a susţinut că fiul ei este prea tânăr pentru o asemenea funcţie, în vremuri atât de dificile. Boierii, cu lacrimi în ochi, au îngenuncheat în faţa lui şi l-au făcut răspunzător în faţa lui Dumnezeu de toate nenorocirile care urmau să se abată asupra Rusiei, în cazul refuzului său. În cele din urmă, Mihail a acceptat tronul. De remarcat faptul că mănăs­tirea Ipatiev are acelaşi nume cu cel al casei din Ekaterinburg în Urali, unde a fost împuşcat ultimul ţar din dinastia Romanov.

Capitala Rusiei era într-o stare atât de jalnică la vremea respectivă, încât Mi­hail a trebuit să aştepte câteva săptă­mâni la mănăstirea Troiţa, la 120 kilometri distanţă, până s-au făcut pregă­tirile necesare unei încoronări decente, înainte să poată locui în Moscova. Mi­hail a fost încoronat abia la 22 iulie 1613, în faţa extraordinarei icoane „Maica Domnului din Vladimir”.  

În Catedrala Adormirii Maicii Dom­nului din Moscova s-au adunat peste 800 de „oameni aleşi” din 58 de oraşe. Nu numai reprezentanţii boierimii, clerului, căzăcimii, negustorilor, ci şi meseriaşii şi chiar ţăranii au discutat în privinţa celui ce ar fi putut fi ţarul Rusiei. Au fost şi alţi candidaţi: Fiodor Mstislavski, Dmitri Trubeţkoi, Dmitri Pojarski. Principalul rol în alegerea lui Mihail Romanov l-au avut cazacii, care în acea perioadă erau o putere socială influentă, mai mare decât puterea boierească.
Motivul pentru care a fost ales Mihail ca ţar este acela că bunicul său, boierul Nikita Romanov, era fratele primei soţii a lui Ivan cel Groaznic, Anastasia Romanova. Ca urmare, pretenţia sa la tron a fost considerată una legitimă. Această procedură de desemnare a pus capăt autoproclamării unor moştenitori fantezişti. Astfel, primul ţar Romanov a fost un ţar ales. A fost şi ultimul care a ajuns pe tron în acest mod.
Simţind cât de nesigur era tronul său, Mihail a încercat să evidenţieze legăturile sale cu ultimii ţari. Ales în unanimitate, Mihail Romanov a utilizat legitimitatea sa incontestabilă pentru a întări puterile suveranului şi a duce la bun sfârşit o urgentă sarcină de pacificare, chiar de reconstituire a Rusiei sfâşiate. Prima măsură luată de Mihail Romanov a fost să cureţe ţara de tâlharii care prădau la tot pasul şi care au fost executaţi fără judecată, oriunde erau prinşi.

În perioada domniei sale au fost valo­rificate noi pământuri din sud, a apărut o reţea de manufacturi. Informat asupra bogăţiilor solului şi cele ale subsolului Rusiei, ţarul a inaugurat exploatarea minereurilor. A trimis chiar şi explo­ratori spre Siberia, ale cărei fabuloase comori erau ridicate în slăvi, în ideea unei colonizări. Mihail a sporit puterile marilor boieri, proprietari de pămâ­n­turi. Unul dintre cele mai mari succese ale tânărului împărat a fost acela de a vedea că, în Ucraina, unii polonezi s-au aşezat sub protecţia Rusiei, deci a religiei ortodoxe. Mihail a consolidat statul, a reprimat abuzurile adminis­traţiei locale şi a pus ordine în finanţe. S-a dedicat acestor lucruri cu înţelep­ciune, astfel că, începând din 1640, criza economică, o criză care mina în permanenţă Rusia, a devenit de domeniul trecutului.
Pe plan extern, au fost stabilite relaţii diplomatice cu principalele state euro­pene, precum şi cu Turcia şi Persia. Prestigiul european de care s-a bucurat tânărul ţar Mihail i-a îngăduit chiar să-i primească cu demnitate pe ambasadorii străini la Moscova.
Pericolele reprezentate de Suedia şi Polonia au fost îndepărtate în urma păcii de la Stolbovo (17 februarie 1617) şi de armistiţiul de la Deulino (1 decembrie 1618). Cel mai important rezultat al armistiţiului de la Deulino a fost întoarcerea din exil a tatălui ţarului, care a preluat sarcinile guvernării până la moartea sa, în oc­tombrie 1633, Mihail ocupând o poziţie secundară.

Cele mai importante funcţii în stat (prikazuri) erau Posolski Prikaz (mi­nistru de externe) şi Razriadnî Prikaz (cancelarie a Dumei şi departament al administraţiei centrale şi regionale, care includea comanda armatei). Aceste funcţii erau esenţiale în luptele dintre diversele facţiuni boiereşti, şi de diaci (funcţionari de carieră).

Primul conducător al Posolski Prikaz sub domnia lui Mihail a fost Piotr Tretiakov, dar acesta a murit în 1618. El a dus o politică de alianţă cu Suedia împotriva Poloniei. Următorul, Ivan Gramotin avea o reputaţie de polonofil; această numire a fost necesară pentru a aduce eliberarea din captivitate a lui Filaret. La jumătatea anilor 1620, Filaret a început pregătirile de război împotriva Poloniei; Gramotin a decăzut din graţiile ţarului şi a fost concediat şi trimis în exil în 1626.  Aceeaşi soartă au avut-o şi Efim Telepnev în 1630, şi Fedor Lihaciov în 1631; şi ei au încercat să atenueze atitudinea agresivă a lui Filaret. Ivan Griaziov, numit în 1632, a fost promovat din rândul al doilea al birocraţiei pentru a îndeplini poruncile lui Filaret. După moartea lui Filaret şi a lui Griaziov, postul a fost preluat din nou de Gramotin în 1634, şi după retra­gerea acestuia din urmă, în 1635, de Lihaciov, cursul general al politicii acestuia fiind unul către pace.

Mihail s-a bazat foarte mult pe sfetnicii săi, care uneori erau oameni capabili şi cinstiţi, cum a fost tatăl lui, dar alteori erau corupţi, cum ar fi rudele sale din partea mamei, din familia Saltâkov. Mihail s-a căsătorit de două ori, prima oară cu prinţesa Maria Vladimirovna Dolgorukova în 1624, care a murit după patru luni de la căsătorie. Maria era înrudită cu familia lui Aleksand Nevski. Apoi, ţarul Mihail s-a căsătorit, în 1626, cu Eudoxia Streşneva (1608-1643), care i-a născut zece copii, până la moartea sa în 1645. În acel an, Mihail a încercat să se recăsătorească a treia oară, cu Irina, fiica prinţului Waldemar al Danemarcei, dar cum aceasta a refuzat trecerea la ortodoxism, nunta a fost anulată. 

Ţarul Mihail a suferit toată viaţa din cauza unei răni la picior (cauzată de un accident de călărie în tinereţe) şi în ultima parte a vieţii nu a mai putut să meargă.
Nereuşita lui Mihail de a-şi căsători fiica, Irina a Rusiei, cu contele Valde­mar Christian de Schleswig-Hols­tein, fiul morganatic al regelui Christian al IV-lea al Danemarcei, con­secinţă a refuzului celui din urmă să accepte convertirea la ortodoxie, l-a afectat grav şi a contribuit la grăbirea morţii sale.

Primul dintre ţarii din dinastia Roma­novilor a murit la 12 iulie 1645, lăsând supuşilor săi amintirea unuia dintre cei mai capabili şi mai blânzi suverani pe care i-a avut vreodată Rusia. Când a murit, a lăsat în urmă o ţară în stare bună, în care autoritatea centrală a fost restabilită. Ţarul a fost îngropat în Cate­drala Arhanghelul Mihail din Krem­lin. Mihail a fost succedat de fiul său  Alexei, care a condus ţara în linişte prin numeroase probleme. La moartea sa, a existat o perioadă de lupte dinastice între copiii lui concepuţi cu prima soţie şi fiul său din a doua căsătorie, viitorul Petru cel Mare.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.