Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 1 August , 2022

Întâlnirea de 30 de ani a promoției 1988 - 1992

de Gazeta de Maramures

 Marți, 26 iulie 2022, de la ora 9.00, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, și Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, au slujit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din municipiul Baia Mare, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la finalizarea studiilor de licență.

IPS Nicolae și PS Iustin au absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șagunaˮ din Sibiu, în anul 1992. Întâlnirea a fost organizată în Maramureș, la propunerea PS Iustin, cu participarea a 30 de colegi, preoți și monahi, absolvenți ai promoției 1988-1992.

Eveni­mentul a debutat cu săvâr­șirea Sfintei Liturghii în sobor de preoți și diaconi, cu oficierea unui Polihroniu și a unei slujbe de pomenire pentru cei adormiți, care s-au mutat la Domnul de-a lungul timpului. Alături de cei doi ierarhi, au slujit Arhim. dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Pr. dr. Cristian Ştefan, protopop şi paroh în Novara, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, Ierom. Serafim Bilţ, slujitor al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Arhanghelii”, alcătuit din preoți din Episcopia Maramureșului şi Sătmarului, dirijat de Pr. dr. Petrică Covaciu.
Sfânta Liturghie a fost urmată de un scurt moment emoționant, în care Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae şi Preasfințitul Părinte Episcop Iustin au evocat frânturi din anii de facultate, altele decât ora consacrată acestui moment, care a avut loc în sala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”.
Preasfințitul Părinte Iustin l-a distins pe Părintele dr. Cristian Ştefan, fost consilier cultural al Episcopiei Maramureșului şi Sătmarului timp de mai mulți ani, în prezent protopop în Italia şi paroh în Novara, cu Crucea „Justinian Arhiepiscopul”, emisă cu ocazia centenarului nașterii înaltului Ierarh maramureșean, ca unul care a lucrat cu dânsul de-a lungul anilor, ca director de seminar, consilier eparhial şi cadru universitar.
„Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, ocrotiți şi binecuvântați de El, iată-ne în Catedrala Episcopală «Sfânta Treime» din Baia Mare, reuniți în rugăciune şi slujbă de mulțumire pentru toate darurile pe care Dumnezeu le-a revărsat peste absol­venții Facultății de Teologie din Sibiu, promoția 1988-1992. Suntem împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae, care a venit tocmai din Statele Unite ale Americii pentru această întâlnire a absolvenților. Am organizat întâlnirea în Maramureș şi Dumnezeu ne-a inspirat, pentru că vremurile sunt foarte calde, să nu zicem fierbinți, este caniculă, iar Mara­mureșul are încă puțină răcoare şi are adierea credinței. Mulțumim lui Dumnezeu că sunt peste 35 de foști absolvenți, care azi sunt preoți în ţară şi în diaspora, preoți prestigioși, vrednici, cu familii deosebite. Este şi un grupuleț de maici şi monahi. Noi am avut în promoția noastră 23 de monahi şi monahii, stareți şi starețe de la mănăstiri şi a fost o promoție deosebită, frumoasă, binecuvântată, unică şi prestigioasă. Pentru că suntem împreună, ne rugăm lui Dumnezeu şi Îl rugăm să ne țină în continuare şi să ne mai întâlnim, unde o rândui şi o vrea El, dar să fim sănătoși cu toții şi să putem să ne împlinim slujirea preoțească şi chemarea cu care ne-a chemat Hristos la slujirea Bisericii Sale”, a mărturisit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

„Mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată, care a întregit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală «Sfânta Treime» din Baia Mare, împreună cu colegii noștri, absolvenți ai Facultății de Teologie din Sibiu, promoția 1992. A fost o zi încărcată de emoție şi de bucurie, emoție pentru întâlnire, bucuria slujirii împreună cu foștii colegi, la invitația Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramu­reșului şi Sătmarului. Dumnezeu ne-a chemat la slujire şi după 30 de ani îi mulțumim pentru aceasta şi Îl rugăm mai departe ca să binecuvânteze mai departe slujirea noastră, că suntem ierarhi sau preoți, sau monahi şi monahii şi să aducă roadă pentru poporul bine credincios. Ziua a fost una plină de evenimente. Vom auzi catalogul acum imediat şi ne vom aminti şi de cei care nu sunt prezenți şi de cei care au trecut la Domnul, pentru care ne-am rugat la slujba Parastasului, pentru profesorii noştri şi colegii noştri. Dumnezeu să-i odihnească!  Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți colegii ca să-şi împlinească mai departe misiunea de slujitori în Biserică” , a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae.

Andrei Fărcaş, Redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”