Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 10 Decembrie , 2018

În Tăuții Măgherăuș a fost inaugurat cel mai înalt catarg din Transilvania

de Gazeta de Maramures

În debutul acțiunii, Fanfara orașului Tăuții Măgherăuș a intonat imnul României, după care un sobor de preoți au sfințit catargul și drapelul tricolor. La eveniment au participat prefectul de Maramureș, Vasile Moldovan, dar și președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, care au depus coroane de flori la Monu­mentul Ostașului Român din Tăuții Mă­gherăuș.
După cuvântul primarului din Tăuții Mă­gherăuș, Anton Ardelean, care a arătat că și-a dorit ca lucrările la acest catarg să fie finalizate în preambulul Zilei Naționale a României, autoritățile județene au felicitat inițiativa adminis­trației locale. În mesajul transmis locuitorilor din Tăuții Măgherăuș, șeful administrației județene, Gabriel Zetea a felicitat una dintre cele mai harnice comunități locale maramureșene pentru modul în care întâmpină sărbătoarea Centenarului Marii Uniri a României.

„În fața Primăriei din Tăuții Măgherăuș și în prezența a numeroși reprezentanți ai comunității locale s-a sfințit drapelul României. Acesta este un alt deziderat al Consiliului Județean Maramureș, acela ca, în centru fiecărei comunități mara­mure­șene să fluture un steag în culorile naționale. Am demarat deja acest proiect la nivelul județului Mara­mureș și spe­răm să îl implementăm în cel mai scurt timp, în parteneriat cu administrațiile locale din județ. Și mă bucur în mod special că am reușit ca, în pragul Cente­narului Marii Uniri a României, acest lucru să fie deja rea­lizat în Tăuții Măgherăuș. Am ținut să îl felicit atât pe primarul orașului Tăuții Măgherăuș, Anton Ardelean, cât și întregul Consiliu Local pentru succesele și proiectele im­plementate în acest an. Ferice de comunitatea în fruntea căreia se află români patrioți și felicitări administrației locale pentru modul în care s-au pregătit pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri”, a declarat președintele Consiliului Jude­țean Maramureș, Gabriel Zetea.