• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Septembrie 2017

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 11 August , 2017

Iioan Paleu, călugărul care crăpa pietre cu puterea rugăciunii

Aşa cum priveşte din singura poză păstrată cu el, trist şi profund, smerit şi demn, îmbrăcat sărăcă­cios, cu faţa trasă, de călugăr athonit, Ioan Paleu pare a fi din altă lume. De fapt, lumea lui nu avea nimic în comun cu lumea noastră. Nu a adu­nat niciodată averi, nu a căutat recunoaşteri, aprecieri sau titluri şi

s-a ghidat după o singură regulă: aceea de a-l iubi pe Dumnezeu şi pe cei din jurul lui mai mult decât pe sine însuşi. Povestea lui, demnă de sina­xare a rămas vie în memoria localnicilor din cătunul maramure­şean Bloaja, ca o dovadă a iubirii lui Dumnezeu care le-a trimis, în urmă cu câteva decenii, un om cu viaţă sfântă în sătucul lor.

Alexandru Lazăr are acum 60 de ani şi, pe vremea când era copil, l-a cu­noscut pe călugărul Paleu: „Toți oamenii din Bloaja îl cunoșteau pe acest călugăr sub numele de Ioan Peleu, dar numele său de călugărie era Irineu. Ieromonahul a fost alungat dintr-o mănăstire din Neamţ de către comuniști, existând și acel decret din 1959 prin care mănăstirile au fost pustiite. Dar presiunile au început dinainte de 1959 și Ioan Paleu a fost unul dintre călugării alungați din mănăstire mai devreme de emiterea oficială a decretului. El a fost alungat din Moldova și prima dată a ajuns la Băiuț, în apropiere de Cavnic. El a stat inițial în cimitirul din Băiuț, iar un localnic din Bloaja, Ștefan Lazăr,
i-a propus să vină în Bloaja. Acolo i s-a găsit o căsuță în care să stea, care i-a fost chilie toată viața”.

Bloaja este un cătun care şi în trecut şi în prezent a avut tot 20 de case şi care aparține de comuna Cernești. Numele satului vine de la Râul Bloaja. Comu­niștii i-au schimbat numele în „Izvoarele”, dar toată lumea știe localitatea în continuare sub numele de Bloaja. Întemeierea satului, în urmă cu trei secole, are o poveste la fel de inte­re­santă: „Întemeierea satului vine de acum 300 de ani, de la doi frați, Lucaci și Andraș care au luptat pentru Imperiul Austriac. Au primit pentru meritele de război dreptul să intre în posesia unui teren, cu mențiunea că vor fi stăpânii pământului pe care îl pot înconjura cu calul pe parcursul unei zile. Au înconjurat cu calul toate dea­lurile din zonă, de la Costeni, Cupșeni, Ungureni, Băiuț, Cavnic, Plopiș, Trestia. Tot acest teren este al blojenilor. Satul este unul izolat și a fost mult timp în calea tâlha­rilor, pentru că pe acolo umblau pentru că era pustiu în jur. Bătrânii ne povesteau că le erau furate frecvent animalele, de aceea s-a instituit regula: bota străjii. Adică, era o botă pe care dacă o găseai seara la ușă trebuia să stai de strajă toată noaptea ca să nu fie atacat satul. Apoi, cel care stătea de pază, rezema bota la ușa altui consătean, și stătea el de strajă. Făceau cu rândul de strajă. Dar fiind case puține, se nimerea ca un localnic să stea de pază chiar și de două ori pe săptămână”.
În acest sat izolat şi liniştit a ajuns Ioan Paleu în 1956: „Ştiu asta pentru că fra­­tele meu este născut înaintea mea cu un an și a fost botezat de părintele Paleu. Irimia Botiș i-a dat o căsuță unde să locuiască. Bloaja era filie, asta în­seamnă că preoții titulari nu veneau în fiecare duminică și sărbătoare, ci o dată pe lună, așa că părintele Paleu ținea el slujbele. El slujea neoficial, cu acordul tacit al preoților cărora le era încre­dințată biserica din Bloaja.  Părintele Ioan Paleu era ieromonah, nu simplu călugăr, așa că putea ține slujbe. El a slujit până la moarte, în 1972”, po­vesteşte Alexandru Lazăr.
În ciuda smereniei părintelui, se duse vestea puterii rugăciunii lui. Inclusiv securitatea se temea să se atingă de el. Consăteanul lui povesteşte: „Părintele din Cernești, Petreuș îl pâra frecvent când slujea, iar securiștii veneau și îl duceau la anchetă. Chiar l-au dus să îl tundă dar se temeau să se atingă de el, pentru că părintele le-a spus că va arde cel care se va atinge de el. Este cunoscut faptul că nevasta unui securist a râs spunând: «Ce, nu îl tundeți pe flocosul ăsta? Vi-l tund eu!». Și l-a tuns ea, dar apoi, într-o zi când făcea focul în sobă, a sărit foc pe ea și a ars ca o torță. Părintele Paleu nu l-a blestemat pe preotul din Cernești, dar i-a spus să-și vadă de treabă exprimându-se ceva de genul că nu va mai vedea dacă nu-și vede de ale lui. Și într-adevăr, toată lumea știe că după puțină vreme părintele Petruș a orbit, și a ajuns să fie dus de mână peste tot de preoteasă. Poate a fost o întâmplare sau poate a fost pedeapsă de la Dumnezeu”.
Numai că „întâmplarea” s-a repetat: „Fratele meu mi-a spus o întâmplare. Aveam un șef de post Filip, în Cernești, un om din Libotin, un om foarte credincios, pe care tot îl trimiteau securiștii să îl ia la rost și să-l intimideze pe părintele Paleu. Dar el niciodată nu l-a stresat, ci îi spunea că este forțat să îi facă una sau alta. După vreo doi ani, la un moment dat, fiica șefului de post, care avea vreo 7 ani se dădea în Cer­nești cu sania, iar în fața ei a apărut un peridoc cu lemne (utilaj folosit în păduri n. red.), dar fetița a trecut nea­tinsă pe sub roțile peridocului. Și atunci a spus șeful de post că rugăciunile părintelui Paleu i-au salvat fetița, pentru că nu i-a făcut niciun rău. Altă dată, părintele Ioan Pop mi-a povestit că pe când era student la Cluj, el și cu doi colegi au mers la părintele din Bloaja. Iar acesta, fără să se trufească sau să se dea clarvăzător, le-a spus că dacă vor să reușească la următorul examen să se pregătească dintr-un anumit subiect. Iar când a fost examenul, exact subiectul respectiv le-a venit”, povesteşte Lazăr.

De fapt, harismele părintelui erau rodul rugăciunii şi a vieţii pe care o ducea: „Oamenii îl recunoșteau și îi respectau autoritatea exact ca a unui preot. Este adevărat că avea o patimă în sensul că mai aprindea câte o țigară, iar unii mai comentau pe acest subiect. Dar el ținea rânduiala bisericească și posturile cu strictețe. Este adevărat și că servea câte un pahar de vin, ca orice om, însă ca să-l denigreze, securiștii au lansat zvonul că preotul Paleu era bețiv. Însă acest lucru nu este adevărat. Un preot bețiv nu putea să fie atât de iubit de oameni, iar Dumnezeu să facă atâtea minuni prin el. Oamenii din sat pot da mărturie că nu l-a văzut nimeni beat. Dar comu­niștii au lansat zvonul că este bețiv ca să-l denigreze și să nu aibă credibilitate. El își respecta cu strictețe programul de rugăciune. Toată lumea din sat știa că făcea rugăciunile după 12 noaptea. Se ruga la chilia lui și de multe ori mergeau și oamenii să se roage alături de părinte. Îmi amintesc o întâmplare pe care am trăit-o eu. Într-o zi am insis­tat să mă ducă bunicul la rugăciunile părintelui Paleu. M-a refuzat spunând că-mi va fi somn, dar pentru că am insis­tat m-a luat cu el. Aveam vreo 7 ani. Aveam de parcurs câteva sute de metri, dar la un moment dat, când am ieșit din cărare și am ajuns la drum, bunicul a zis: «Măi copile, trebuie să ne întoarcem că uite e apă mare pe drum și nu putem trece». Doar că eu vedeam clar că nu era apă ci era drum de pământ. I-am tot explicat bunicului că nu este adevărat ce vede, pentru că el vedea apă, iar în cele din urmă am trecut. Însă aceasta a fost o închipuire de la cel necurat ca să-l determine pe bunicul să nu meargă la rugăciune alături de părintele Paleu”.
Părintele Ioan Paleu era cunoscut ca mare rugător și reușea de unul singur să scoată demoni din oameni: „Pe o fată din Făurești am cunoscut-o eu înainte să o vindece părintele. Săraca, avea ceva demon și nu putea vorbi. Nu exagerez, dar în loc să vorbească lătra exact ca un câine. Când am cunoscut-o am crezut că face glume, dar ea era bolnavă. Iar părintele a vindecat-o și nu a mai avut probleme, iar apoi a dus o viață normală”.
La înmormântarea călugărului au venit peste 1000 de persoane care au mărturisit că au fost vindecate prin rugăciunile părintelui Paleu: „Vă dați seama că ajunsese la un nivel de sfințenie, pentru că altfel nu se încumetă nimeni să facă exorcizări de unul singur și să aibă asemenea rezultate. Avea mare putere în rugăciune și în cuvânt. Așa se explică și faptul că a crăpat piatra pe care se chinuiau muncitorii de pe drumul de la Bloaja, doar punând epitrahilul pe ea și rugându-se. Iar bolovanul a crăpat pe loc. Aceasta a fost o demonstrație a puterii cuvântului său și a puterii rugăciunilor. Poate aceasta este cea mai celebră minune a sa, de când se lucra la drumul spre Bloa­ja, iar muncitorii se chinuiau să cra­pe un bolovan care era pe drum. Părin­telui i
s-a cerut să pună și el mâna să-i ajute, iar el a spus că nu așa se sparge piatra. Iar atunci a pus epitra­hi­lul pe bolovan, s-a rugat și piatra a cră­pat singură”, povesteşte Alexandru Lazăr.

Ioan Paleu era căutat de oameni din toată ţara: „Veneau oameni la el din toată țara, dar cei mai mulți erau din satele din zonă. Însă vestea i s-a dus și dincolo de hotarele județului. Era cunoscut ca făcător de minuni. Iar acestea nu sunt povești ci realitate. Cei care veneau la el să-i ajute îi lăsau și bani, însă el nu a pus deloc preț pe bani. Nu dădea nimic pe îmbrăcăminte sau pe confort. Umbla întotdeauna cu o reverendă peticită.  Nu și-a cumpărat niciodată nimic sau să-și facă ceva pentru el. Însă era o regulă că de câte ori treceam noi copiii pe lângă el, se căuta prin buzunare și ne dădea nouă banii pe care-i avea. Își împărțea toți banii, iar acest lucru demonstrează că el nu făcea binele pentru bani. Și tocmai de aceea toată lumea spunea că de aceea îi ascultă Dumnezeu rugă­ciunile”.
Mâncare îi duceau oamenii din sat. Făceau cu rândul. Ultima dată i-a dus mâncare tocmai Alexandru Lazăr, în 1972. El l-a găsit mort pe călugăr: „Era într-o zi de vineri. Interesant a fost pentru toată lumea din sat că de dimineață părintele a fost pe la toate casele din Bloaja, să-i vadă și să-i întrebe ce fac. A mers prin tot satul, pe la fiecare gospodărie. Seara m-a trimis mama să-i duc de mâncare. Am găsit cârja în mijlocul casei. Am luat-o și am pus-o la locul ei, unde știam, iar apoi m-am dus să-l trezesc pe părinte, care era întins în pat. Am vorbit cu el dar nu s-a mișcat, așa că am crezut că doarme și m-am dus să-l mișc. Însă, nici când l-am mișcat nu s-a trezit. I-am chemat pe oamenii din sat, însă părintele adormise. În 3 iulie 1972 părintele a plecat la Domnul. Nu era bătrân, avea 62 de ani. Arăta însă mai bătrân pentru că a fost chinuit. Când a murit era foarte senin, și parcă era cu zâmbetul pe buze. Eu când l-am găsit eram sigur că doarme. Avea fața extrem de senină și părea chiar fericit, cu un zâmbet pe buze. Este înmormântat chiar în fața bisericii din Bloaja. Înmormântarea au făcut-o oamenii din sat și l-au cinstit cum se cuvine”.
La înmormântarea sa au fost peste 1000 de oameni. Niciodată în satul cu 20 de case nu au fost atâţia oameni, nici până atunci, nici de atunci în­coace. „A fost întotdeauna smerit și nu vorbea sau să facă paradă de realizările lui cu ajutorul rugăciunilor. Chiar ascundea reușitele. Nu ne-ar fi spus în niciun caz că a crăpat bolovanul prin rugăciune sau că a vindecat demo­nizați. Dar niciunul dintre sfinți nu s-a lăudat cu așa ceva. Era un trăitor model, așa cum ar trebui să fie toți slujitorii lui Dumnezeu. Chiar dacă a fost alungat din mănăstire, el și-a petrecut toată viața ca și cum ar fi fost în mănăstire, deși a trăit în mijlocul oamenilor. Avea o casă modestă care
i-a fost exact ca o chilie. În casă avea o masă, cărțile lui, epitrahilul și un pat simplu. Unele rugăciuni le făcea la biserică pentru că spunea că nu le poate face acasă. Oamenii din Bloaja spun că uneori când era părintele acasă în rugăciune diavolii făceau zgomot pe casă, pe horn și în pod, ca să-l oprească din rugăciune. Dar zgomotul din pod nu era provocat de pisici sau de alte animale care ar fi putut urca în pod. Nu era nimic acolo și cu toate acestea se auzeau sunete și bubuituri. Dar el nu încetinea rugăciunile. Părintele nu a refuzat pe nimeni când a fost vorba de rugăciune. Era o regulă în Bloaja ca atunci când se ieșea la arat, înainte de asta se chema preotul și se tămâia tot perimetrul care urma să fie cultivat. Un obicei extrem de frumos, iar părintele nu a refuzat niciodată să iasă la rugăciune când a fost solicitat. În felul acesta era recolta păzită și binecu­vân­tată de Dumnezeu. El era în rugăciune neîntreruptă. Iar când erau zile de post, toată lumea din sat știa că cine îi ducea de mâncare, trebuia să-i ducă de post. Posturile erau pentru el sfinte, și ne învăța și pe noi copiii cât de important este să postești. O mătușă de-a mea venea din Ciocotiș și ne lua peste picior cu postul și făcea glume pe sea­ma părintelui, pe care îl considera un moș dus cu pluta. Iar la un moment dat, părintele i-a spus tot pe tonul ei că nu-i nicio problemă că gândește așa pentru că ea oricum nu se va mărita și nu va face copii pe care  să-i crească pe căi greșite. Și într-adevăr a rămas nemă­ritată, deși când i-a spus asta avea vreo 22 de ani. Părintele era mereu cu duhul blândeții, îi îndemna pe toți la post și rugăciune. Niciodată nu a ridicat tonul și nu i-a blestemat pe cei care i-au făcut rău sau îi greșeau. Toată lumea este de părere că dacă i s-a întâmplat cuiva rău pentru că i-a făcut ceva părintelui, nu i s-a întâmplat pentru că el își dorea așa ceva, ci pentru ca Dumnezeu să-și arate puterea cu care-i apără pe slujitorii Lui. Dar părintele nu vorbea niciodată de rău dacă i-a făcut cineva ceva”.
Astăzi, localnicii din Bloaja sunt îm­prăștiați peste tot în Maramureș și în afara județului, dar poartă în conti­nuare în suflet imaginea părintelui lor drag a cărui poveste completă a ieşit la iveală abia acum, după o jumătate de secol: „Iată că acum, după aproape 50 de ani de la moartea sa, tot mai multe lucruri ies la iveală, pentru că oamenii nu au uitat. A rămas în sufletul blojenilor, iar acest lucru se vede din faptul că toți îl pomenim în rugăciune și pe toate pomelnicele scrise de cei din Bloaja apare și «ieromonahul Ioan». Noi îl pomenim, dar suntem siguri că el ne pomenește și mai mult în rugă­ciuni”, spune Alexandru Lazăr. 

În numărul următor vă vom prezenta cele mai importante minuni ale părintelui Paleu, care vor apărea anul acesta într-o carte.

 

 

„Satul Bloaja are un destin ciudat, poate și datorită rugăciunilor părintelui Paleu. În sensul că nici nu se înmulțește dar nici nu scade să dispară, cu toate că este o localitate foarte izolată. Cu siguranță el păstrează acest echilibru, pentru că în mod sigur este în rândul sfinților. Din moment ce a făcut minuni din timpul vieții este clar că este unul dintre aleșii lui Dumnezeu. Și în ziua de azi Bloaja are tot 20 de case, dintre care sunt locuite 14. Cam acest număr a fost dintotdeauna.
Un alt lucru interesant este că satul Bloaja a fost ferit de dezastre, și asta tot datorită rugăciunilor părintelui Paleu. Este situat în sălbăticie, înconjurat de animale sălbatice, dar niciodată nu a fost atacat vreun om de animale sălbatice, deși acestea coboară în sat. La un moment dat, cineva a închis un urs în coteț, dar până s-a dus după pușcă ursul a spart ușa și a fugit. Satul a fost ferit și de inundații, cu toate că în ’70 când a venit o viitură ne-am speriat și am urcat toți la biserică, dar nu s-a întâmplat nimic rău. A fost o viitură foarte mare și ne-am mirat că nu a fost distrus nici măcar un coteț de animale. Când eram mici mergeam pe jos la școală în Ciocotiș, 9 km dus și 9 km la întoarcere. Și cu toate că ieșeau lupii înaintea noastră, niciodată nu ne-au atacat. Au fost doar câteva cazuri în care mistreții au distrus unele culturi de cartofi sau porumb. Dar ne-a ferit Bunul Dumnezeu de probleme. N-ar fi rău ca și în ziua de azi să-și înceapă oamenii lucrul cu rugăciune și cu tămâierea holdei, însă poate mulți o consideră o pierdere de vreme. Însă noi ne-am convins că nu este așa. Pentru că ne-a ferit Dumnezeu și de ploaie dar și de secetă”- Alexandru Lazăr.

 

„A rămas în sufletul blojenilor, iar acest lucru se vede din faptul că toți îl pomenim în rugăciune și pe toate pomelnicele scrise de cei din Bloaja apare și «ieromonahul Ioan». Noi îl pomenim, dar suntem siguri că el ne pomenește și mai mult în rugăciuni”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.