Ia - simbol identitar românesc

Fără a avea pretenția că voi elucida încărcătura semantică a acestora, pe ținuturi geo­grafice, cât și în segmente ale artefactelor voi menționa totuși, câteva repere ce au devenit borne temporale în cultura și civilizația românească. Mă gândesc de pildă la pictura primelor biserici de piatră din Transilvania, la pictura în „al fresco” din secolele XIII de la Densuș (jud. Hunedoara) în care Pruncul Iisus este reprezentat îmbrăcat în cămașă românească cusută cu motive populare. De asemenea, la întreg pro­gra­mul iconografic al bisericilor românești unde identificăm schin­giu­irea și răstignirea lui Iisus, înveşmântat cu o pânză albă brodată cu motive populare românești, este înfăptuită de soldați îmbrăcați în costume specifice autorităților dominante.
În frescele bisericilor mănăstirilor din Nordul Moldovei întâlnim reprezentări ale cămășilor tradiționale românești, atât în zugrăvirea Pruncului Iisus, a Maicii Domnului, dar și a cetelor de îngeri îmbrăcați în cămăși populare cu motive specifice moldovenești, adu­când prin bucium vestea Învierii („Ju­decata de Apoi” - Biserica Sf. Gheor­ghe, Voroneț). O istorie a costumului popular românesc, desigur, constituie o cunoaștere aprofundată a culturii și civilizației ancestrale a acestui popor și nu este ocolită, spre bucuria noastră, de tinerii studenți doctoranzi.
Deosebit de semnificativ este tabloul pictorului Constantin Daniel Rossen­thal „România revoluționară”, pictat la 1848, care reprezintă o tânără femeie îmbrăcată într-o ie de borangic, care însuflețește prin atitudine, privire pe revoluționarii participanți la acest eveniment istoric. Costumul popular românesc, cămașa, ia au constituit pentru familiile regale românești un simbol purtat cu demnitate și mândrie la întrunirile oficiale cu delegații importante în România și în străinătate, fă­când cunoscute lumii aceste „podoabe” ale spiritualității românești. Știm, de asemenea, că la Alba Iulia, la 1 Decem­brie 1918 a avut loc cea mai mare paradă a portului tradițional românesc, a delegațiilor venite din toate provin­ciile românești la Marea Unire. Dar la „rostirile” semnificației liniei și culorilor, nu s-au oprit doar pictorii români Th. Aman, Nicolae Grigorescu, G. D. Mi­rea, Ștefan Luchian, Nicolae To­nitza, ci și pictorul francez Henri Ma­tisse în renumita sa lucrare „Ia româ­nească”. Valorile expresive ale cu­săturilor și broderiilor românești au înno­bilat vestimentația curților dom­nești din Moldova și Țara Românească, dar au însuflețit deopotrivă pictura modernă românească și mă gândesc aici la creația Georgetei Năpăruș, Dimitrie Gavrilean, Viorel Mărgi­neanu, Liviu Suhar etc.
Astăzi întâlnim în preocupările contemporane ale unor artiști, reveniri asupra acestor elemente identitare pentru cultura românească, prin redesco­perirea costumului popular reprezentat și purtat cu demnitate, după cum am văzut nu numai în circumstanțele unor evenimente istorice, ci și la zilele Marilor Sărbători.
Mă bucur că în acest an aniversar al Centenarului am dedicat o Expoziție personală (chiar dacă este închisă) în care piesa centrală este inspirată după o cămașă bărbătească îmbrăcată de un participant din delegația de Lăpuș la Marea Unire alături de Icoana Sfintei Treimi Într-un Chip și de mănunchiul de busuioc și de grâu pe fond de aur.