Hotel Ştefan, „inima” Băii Mari, oraşul pictorilor

Zilele trecute a avut loc un eveniment deosebit prin preluarea Cinematografului „Minerul” de către administraţia băimăreană. Va urma un program de restructurare, reabilitare şi redarea Cinematografului băimărenilor. Este un prim pas, Primăria dorind să readucă în circuitul public întreaga clădire, fostul Hotel Minerul, fost Hotel Ştefan.

Dincolo de această situaţie, fostul Hotel este depozitarul multor poveşti adevărate din viaţa culturală a oraşului. La începutul anilor 1900 şi după construcţia Hotelului, acest imobil a devenit locul central din viaţa publică şi culturală a Băii Mari. Am căutat materiale prin arhivele băimărene şi vă prezentăm în acest număr legătura puternică între Hotelul Ştefan şi pictorii vremii, respectiv Şcoala întemeiată de Hollosy. Datele şi informaţiile sunt din lucrarea „Teme şi motive picturale din Baia Mare, Genius Loci”, respectiv „Baia Mare, oraşul exigent”, un eseu despre atmosfera şi istoria oraşului, scris de arhitectul Virgil Bierbauer în 1943.

„Hotelul Ştefan ocupă întreaga latură vestică a Pieţei Libertăţii. Corpul clădirii în stil Secession îşi pune amprenta asupra peisajului urban băimărean începând din primul deceniu al secolului XX. Hollosy şi studenţii săi de la München nu văzuseră această clădire. Când a început Şcoala de Pictură mai exista încă vechiul Grand Hotel, o clădire maiestuoasă. Edificiul Grand Hotel, realizat în stil eclectic, proiectat de Károly Benkõ şi asociaţii, a fost construit între anii 1871-73. Clădirea a avut o soartă cruntă: a ars din temelii într-un incendiu în 1905. Hotel Ştefan a fost proiectat în biroul lui Lajos Jámbor (1869-1955) şi Zoltán Bálint (1871-1939), construcţia fiind finalizată în 1910.

Cum vedem şi în picturi, clădirea cu ornamente discrete Secession se integrează cu întreaga sa pondere impresionantă în Ansamblul Pieţei Libertăţii. „Ştefan” era mai mult decât un simplu hotel, era centrul vieţii publice şi al culturii. La parter, funcţiona teatrul Lendvay, mai târziu cinematograf, restaurantul spaţios, folosit uneori ca şi spaţiu expoziţional, câteva prăvălii, iar în partea stângă se afla faimoasa cofetărie Berger, de asemenea, loc ocazional de expoziţie. Camerele de hotel se aflau la etaj: aici îşi aveau câţiva pictori atelierele sau chiar locuiau aici, dacă îşi permiteau, cum făcea de exemplu Peter T. Ratz.

Cofetăria Berger era o atracţie aparte a oraşului pictorilor. Proprietarul Lajos Berger ţinea două „mese albe” pentru oaspeţii artişti şi pentru expozanţi. Aceste mese erau acoperite cu hârtie albă, împărţită în pătrate. „Erau parcelate, iar pictorii plictisiţi sau amatori de distracţie erau liberi să deseneze pe acele parcele de hârtie. Şi dacă ne gândim că pe faţa mesei erau circa 14-16 câmpuri mici, în care desenau pictori ca Kmetty, Vadász, Pittner, Perlrott, Jándi, Klein, Slevenszky, Börtsök, Krizsan, Pirk, Kiss, Balla, ne putem forma o idee despre valoarea unei asemenea „măsuţe”.

Din 1924-25 a supravieţuit însă o asemenea faţă de masă de cafenea, cu 16 câmpuri în care găsim desene făcute de artişti băimăreni precum: Vince Korda, János Kmetty, Csaba Vilmos Perlrott, Dávid Jándi, Hugo Mund, Gizella Domotor, József Klein, Sándor Szolnay, István Boldizsár.

Camerele estice ale hotelului Ştefan oferă perspective minunate ale Pieţei Libertăţii, străzii Baia Sprie şi masivului muntos al Gutinului – după cum mărturisesc şi unele lucrări de János Husovszky sau Hugo Mund. Dintre pictorii băimăreni, János Thorma petrecea cel mai mult timp aici. El venea de obicei să poarte lungi discuţii la masa albă cu conducerea oraşului, spre binele coloniei de artişti.

„Încă sub preşedinţia lui András Mikola a apărut ideea organizării unor expoziţii permanente în restaurantul hotelului Ştefan. Pe lângă faptul că sala era destul de spaţioasă şi permitea expunerea mai multor tablouri, numărul clienţilor şi caracterul public al restaurantului ofereau şi posibilitatea achiziţionării lucrărilor expuse de către cetăţenii mai înstăriţi sau turiştii străini, fără ca aceştia să mai fie nevoiţi să viziteze diferite alte expoziţii. Peste o duzină de procese verbale au supravieţuit ca mărturii ale eforturilor întreprinse pentru susţinerea continuităţii expoziţiilor organizate în restaurant. Locurile exponatelor erau atent distribuite, fiecare artist al coloniei având dreptul de a expune trei tablouri în expoziţiile organizate lună de lună. Restaurantul reţinea 10 la sută din preţ după fiecare lucrare vândută. Chiriaşii primeau cotă după vânzări. Pentru evitarea discuţiilor legate de distribuirea locurilor mai bine sau mai prost luminate ale spaţiului expoziţional, acest lucru se făcea prin tragere la sorţi cu ocazia fiecărei expoziţii”, se arată în eseul arhitectului Bierbauer.

Vom reveni.