Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 1 Iulie , 2016

Horia Chiş, cel mai bun director de unitate din ţară

de Gazeta de Maramures

Ca în fiecare an, în data de 29 iunie, sistemul administraţiei penitenciare sărbătoreşte Ziua lucrătorului de penitenciare, sub patronajul spiritual al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cei care îi inspiră pe angajaţii penitenciarului să lucreze cu profesionalism în slujba comunităţii şi care, în acelaşi timp, le oferă deţinuţilor modele de îndreptare şi empatie.

 

Cu această ocazie, în semn de recunoaştere şi preţuire pentru performanţele obţinute sunt evidenţiaţi şi premiaţi cei mai merituoşi angajaţi ai sistemului penitenciar. În acest an, din cadrul Penitenciarului Baia Mare s-au remarcat comisarul şef de penitenciare Horia Ştefan CHIŞ ca fiind cel mai bun director de unitate şi subcomisarul de penitenciare Ciprian Ionel MATEI, cel mai bun lucrător în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate.

Unul dintre motivele pentru care comisarul-şef a fost pus în capul listei albe sunt lucrările de renovare care au fost efectuate în ultimele luni la închisoarea de la Satu Nou de Sus.