Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 15 Decembrie , 2017

Guvernul României a alocat 25 de milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Maramureș

de Gazeta de Maramures

În ședința de Guvern de joi, 14 decembrie 2017, Guvernul României a alocat județului Maramureș suma de 25 de milioane de lei din rezerva bugetară, pentru plata în continuare a lucrărilor de dezvoltare la Aeroportul Internațional Maramureș. La începutul anului în curs, prin amendament la Legea bugetului de stat, a mai fost alocată județului suma de 15 milioane de lei pentru Aeroportul Internațional, astfel, doar în anul 2017, pentru acest obiectiv s-au acordat județului 40 de milioane de lei din finanțări guvernamentale. Valoarea totală a lucrărilor pentru reabilitarea și prelungirea pistei Aeroportului Internațional Maramureș este de 90 de milioane de lei.
Componentele majore ale acestei investiții care au dus la reconstrucția noii piste de aterizare/decolare și prelungirea acesteia la 2150 m cu lățimea de 45 m au fost devierea râului Băița pe o distanță de 1,3 km, execuția noului drum comunal spre Bozânta Mare, pe o lungime de 1 km și realizarea unui pod care traversa râul Băița pe o lungime de 36 m. Proiectul a avut ca scop principal modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare pentru a asigura un trafic aerian în condiții de maximă siguranță și care să faciliteze dezvoltarea economiei locale, respectiv îmbunătățirea vieții cetățenilor.

Președintele Consiliului Județean Maramu­reș, Gabriel Zetea a declarat că a primit, astăzi, una dintre cele mai bune vești pentru anul 2017, respectiv acordarea de către Guvernul României a unei noi sume de bani județului nostru. „Este vorba despre aprobarea sumei de 25 de milioane de lei, care vor fi direcționați pentru plata lucrărilor efectuate deja la Aeroportul Internațional Maramureș, ceea ce aduce totalul banilor primiți în acest an, doar de la Guvernul României, la suma de 40 de milioane de lei. Nu înseamnă că am finalizat toate demersurile pe lângă Guvern și luptăm în continuare pentru ca restul banilor să fie obținuți în cel mai scurt timp posibil.