GAZETA cere implicarea parlamentarilor de Maramureş în cazul Ion Şiugariu

În mod ciudat, după gafa de proporţii a funcţionăraşului de la Ambasada României în Slovacia care i-a pus nefondat eroului martir Ion Şiugariu stigmatul de „fascist”, într-un stil demn de „Tribunalul Poporului”, niciuna dintre autorităţile din ţară nu au exprimat un punct de vedere. În plină tăcere a preşedintelui, premierului şi parlamentarilor, poliţistul slovac Lubos Nepsinský din Brezno a trimis o scrisoare-protest Ambasadei române. GAZETA de Maramureş a cerut parlamentarilor de Maramureş să se implice în acest caz. Trei aleşi au promis că vor face interpelări sau declaraţii politice.

Un poliţist slovac şi o bătrână de 96 de ani fac ceea ce ar fi trebuit să facă instituţiile statului român! „Cazul Ion Şiugariu” a depăşit demult stadiul de gafă, iar situaţia devine tot mai penibilă şi ruşinoasă pentru România. Vă reamintim că Ambasada României la Bratislava a cerut primăriei oraşului Brezno din Slovacia respingerea propunerii comunităţii locale, potrivit căreia un pod din oraş va purta numele eroului român din al doilea război mondial, Ion Soreanu Şiugariu, s-a născut în Maramureş şi a căzut la datorie la 1 februarie 1945.

Pentru slovaci, Ion Şiugariu este un erou care a murit cu arma-n mână, pe acel pod, luptând pentru apărarea oraşului Brezno de armata germană şi a contribuit la eliberarea aşezării de sub stăpânirea nazistă. Dar faptele, viaţa şi moartea sa au cântărit mai puţin decât opinia unui funcţionăraş al Ambasadei române, Radu Coanta, care, cu o fermitate demnă de anii ’50, fără dovezi şi argumente concrete, i-a pus eroului stigmatul de fascist şi a blocat acţiunea autorităţilor slovace.

În acest fel, la manifestările din 28 august, cu ocazia Zilei Insurecţiei Slovace, delegaţia României, condusă de Valeriu Zgonea, preşedintele Senatului, va trebui să suporte ruşinea generată de Ministerul de Externe al României, prin reprezentanţii săi în Slovacia! În mod ciudat, încă nu au exprimat un punct de vedere nici Klaus Iohannis, preşedintele României, care are atribuţii de politică externă, nici Victor Ponta, prim-ministrul ţării, în subordinea căruia se află MAE, condus de Bogdan Aurescu, şi nici Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale, deşi este vorba de dezonorarea unui erou al României, căzut pe frontul de luptă în războiul împotriva armatei germane!

Singurul răspuns oficial, cel al MAE, a fost uluitor: Ministerul Afacerilor Externe al României afirmă, într-un răspuns solicitat de Expres Magazin, că    „a transmis de urgenţă spre competentă analiză la CNSAS şi la Elie Wiesel” cazul soldatului.

Unde sunt cei care ar trebui să apere onoarea şi memoria eroilor români? Păi, nu sunt. Cel puţin nu între cei aleşi. Tocmai de aceea, GAZETA de Maramureş a pornit un demers menit să spele ruşinea. Cum nici în Maramureş nu a reacţionat niciun oficial după acest caz, deşi poetul e maramureşean ca orgine, am cerut parlamentarilor să se implice.

Angela Miclea, directorul Casei de Cultură Tăuţii Măgherăuş a spus că: „În ultimele zile a mai venit o scrisoare din partea soţiei poetului, iar poliţistul care a cercetat şi a aprofundat din punct de vedere ştiinţific acest caz, s-a adresat printr-un protest Ambasadei. Din punctul de vedere al autorităţilor, nu există niciun răspuns oficial, decât că subiectul este dat în lucru la CNSAS şi la Institutul „Ellie Wiesel”. Din punct de vedere al cetăţenilor există însă o solidaritate pe acest subiect. Toată lumea este indignată de ce se întâmplă. Cei din Slovacia, vă daţi seama, sunt foarte dezamăgiţi că autorităţile Statului Român s-au împotrivit să ne cinstească un erou. Plus că oamenii de acolo sunt dezamăgiţi că acolo se ştie toată povestea. Nu ne-a contactat nimeni din Maramureş, dintre autorităţi, care să-şi prezinte interesul să se implice în această situaţie, dar sperăm că lucrurile se vor aşeza pe făgaşul normal şi că Şiugariu va fi preţuit aşa cum merită”.

Vă reamintim că, punctul de pornire al penibilului caz Şiugariu este Legea 217/2015, apărută în Monitorul Oficial, în 27 iulie. Actul normativ modifică şi completează o ordonanţă din 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Numai că noua lege introduce noţiunea de Holocaust românesc, plasează legionarismul alături de fascism şi interzice promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid. Nerespectarea prevederilor legii anti-extremism se sancţionează cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Cum textul legii este extrem de vag, lasă cale liberă interpretărilor şi abuzurilor. Tocmai de aceea, după adoptarea ei, GAZETA a întrebat parlamentarii de Maramureş dacă legea nu va permite astfel de cazuri, cum este cel al poetului Şiugariu. Toţi aleşii de Maramureş, întrebaţi atunci ce au votat, au răspuns ferm că au votat împotriva extremismului şi că astfel de abuzuri nu vor avea loc. N-au trecut nici două luni şi, iată, primul abuz de acest fel „loveşte” tocmai Maramureşul. Aşa că i-am întrebat din nou pe parlamentari dacă asta au votat. Aleşii au declarat că nu ştiau de cazul Şiugariu, dar toţi au promis că vor lua măsuri.

Deputatul Gheorghe Şimon a spus că: „Este o mare gafă a Ministerului de Externe să ceară clarificări Institutului „Elie Wiesel”, în loc să ceară Academiei. Când am votat această lege, am spus şi o repet, nu m-am gândit că ne vor fi ştirbite valorile Neamului.

Eu am gândit corect şi normal pentru o ţară normală, dar se pare că dacă Ministerul Afacerilor Externe apelează la institute care ar fi fost defavorizate în perioada Gărzii de Fier, este o mare gafă. Trebuie să se pronunţe mediul academic despre Şiugariu şi nu „Elie Wiesel”. Este ca şi o chestiune de incompatibilitate de a se pronunţa acest institut vizavi de mediul academic. Nu am ce să comentez, decât că este o mare gafă! O să pregătesc o interpelare pentru acest subiect, şi promit că voi face demersuri la nivel de ministru de externe. Este aberant ce s-a întâmplat, adică, nu mă adresez unui institut care să zicem a avut de suferit pe vremea legionară, şi este o chestiune de anormalitate să mă adresez lor pentru a rezolva o asemenea chestiune. Asta în condiţiile în care avem la îndemână istorici şi Academia Română. Sunt indignat şi revoltat de ceea ce se întâmplă, pentru că eu când am votat, nu m-am gândit că se poate ajunge în asemenea situaţii absurde. Pentru că se vede că se creează nişte abuzuri, dându-se frâu liber unui institut din subordinea Guvernului. Eu am văzut ce buget are acest Institut, şi au „bani de bani” cum se spune. Că nu avem noi la cultură în judeţul Maramureş, pe un judeţ întreg, câţi bani are Elie Wiesel. Este clar că nu trăim într-o ţară normală, ca Şiugariu să fie acuzat de fascism, în condiţiile în care a murit luptând contra fascismului. Şi uite că alţii vor să ne preţuiască valorile, iar noi dăm cu noroi în ce avem. Promit solemn că mă voi bate pentru acest subiect!”.

Şi deputatul Mircea Man s-a arătat indignat: „Străinii vor să ne cinstească eroii şi noi nu vrem. Eu sunt preşedintele comisiei de abuzuri şi voi face o interpelare pe acest subiect. Voi sesiza acest caz tuturor forurilor competente pentru că este evident un abuz. Este absurd şi aberant tot ce s-a întâmplat. Nu este normal aşa ceva! Adică avem şi noi o şansă să fim apreciaţi, omul moare ca şi un erou adevărat, iar noi spunem acum că nu merită pentru că în tinereţe a fost la o manifestare. Mă voi ocupa de subiect, pentru că lucrurile nu pot rămâne aşa”.

De asemenea şi deputatul Călin Matei a promis că va face o declaraţie politică în acest caz: „Este în primul rând o idioţenie din partea Ambasadei! În al doilea rând, cred că Institutul „Elie Wiesel” mai are puţin şi va fi specialist inclusiv în balet şi îşi va da cu părerea. Am văzut că acest institut a spus şi că cine poartă port naţional poate fi acuzat că e fascist-legionar, de aceea spun că mai are puţin şi devine un Institut specialist şi în balet. Rămâi fără cuvinte la situaţii de acest gen. Ca parlamentar, eu pot să fac declaraţii politice, că mai mult nu am ce să fac, iar acest lucru îl voi face în mod sigur. Când am votat această lege, nici nu mi-am pus problema că se va ajunge în asemenea situaţii idioate, să se facă asemenea abuzuri şi enormităţi”.

GAZETA va trimite un dosar complet al cazului către cei trei parlamentari de Maramureş, urmând îndemnul doamnei Şiugariu: „Bărbatul meu a murit în picioare, dând ordine, după ce refuzase să fie dus în spatele frontului, în ciuda unei boli care-l măcina. Cum am putea noi să părăsim frontul?”. Dacă nu vom putea schimba situaţia, avem datoria de a ne spăla măcar puţin ruşinea.

Protestul unui poliţist slovac

Mă bucur că fac parte, chiar şi într-un mod mai redus şi mai puţin cunoscut, din tot ceea ce se întâmplă în jurul cazului Ion Şiugariu zilele acestea. Sunt foarte interesat de evoluţia situaţiei, mai ales pentru că, personal, sunt mereu în căutarea acelor lucruri şi informaţii care nu fac parte din propaganda oficială şi care ne sunt servite, bucată cu bucată, drept „corecte politic”. Eu nu agreez acest curent, al opiniilor „corecte”.

Nu ştiu exact ce a fost Ion Şiugariu în acest sens, dar ştiu doar că a fost unul dintre acei mulţi soldaţi români (66.000) care s-au jertfit, răpuşi aici, pe pământ slovac, pentru libertatea noastră. Adevărul pe care îl înţelegem noi este că el nu ne-ar putea da mai mult decât deja ne-a dat – el ne-a dat viaţa sa! Pentru aceasta merită respect şi comemorare din partea noastră pe veci.

Locotenentul Ján Nálepka a fost militarul cu cel mai înalt rang şi funcţie din Armata Slovacă, care a trecut în mod voluntar de partea gherilelor Armatei Roşii, aderând de bunăvoie la lupta împotriva fascismului. Mort în timpul luptelor pentru eliberarea oraşului Ovruè, în prezent în partea de nord a Ucrainei, el are acum o Şcoală denumită după numele său în acest oraş. După moarte, Nálepka a fost distins cu titlul de Erou al Uniunii Sovietice, cea mai înaltă distincţie militară din acel moment a URSS. Cine dintre noi îşi permite să se întrebe ceva despre orientarea lui politică? Cine dintre noi a pus la îndoială denumirea Şcolii elementare după numele lui? Sigur că în momentul în care s-a decis ca numele şcolii să devină Ján Nálepka erau destui alţi eroi care ar fi meritat acest lucru. Şi, totuşi, şcoala îi poartă numele. Un exemplu. Ion Siugariu nu merită acelaşi lucru? Eu cred că da.

Este în puterea noastră să facem ceva pentru o cauză bună. Aceasta este ceea ce trebuie să faceţi pentru ca să fie cinstită cum se cuvine memoria lui Ion Şiugariu şi a

tuturor ostaşilor Armatei Române”.

Cu salutări, Luboš Nepšinský

A doua scrisoare a soţiei poetului

Vreau în primul rând să vă mulţumesc pentru că,deşi eu sunt departe şi Dvs. aveţi atâtea probleme, v-aţi solidarizat atât de mulţi întru apărarea memoriei soţului meu, poetul erou-martir Ion Soreanu Şiugariu, căzut pe câmpul de luptă anti-hitlerist, în Munţii Tatra, în urmă cu 70 de ani şi considerat acum „fascist” chiar de către cei care ar fi trebuit să-i omagieze jertfa: autorităţile statului român „post-revoluţionar”.

Mulţumesc în primul rând gazetarilor, care v-au împărtăşit din durerile şi umilinţa pe care sunt silită să le îndur, acum, la cei 96 de ani ai mei, când văd că ţara pentru care soţul meu s-a jertfit este îndoită de a-i mai conferi numele podului din Brezno, după ce ţara pentru care a jurat credinţă până la moarte îi batjocoreşte memoria prin reprezentanţii săi nevolnici.

Înţeleg astăzi că soţul meu – al cărui nume, după cum vedeţi, îl port cu mândrie şi după 70 de ani de la sacrificiul său suprem – a fost condamnat la moarte post-mortem, de data asta civilă, de un oarecare postator de pe aşa-zisa enciclopedie-online Wikipedia şi de un oarecare institut mai mult privat decât public. Institut care se răfuieşte cu mari români ca Mircea Vulcănescu şi Nichifor Crainic, Petre Ţuţea şi Ion Gavrilă Ogoranu, şi care este solicitat acum chiar de către cei care l-au dezonorat deja, recte Ministerul Afacerilor Externe, să-şi dea cu părerea despre soţul meu: a fost sau nu a fost legionar?

Constat cu tulburare că după ce a fost vânat de horthyişti, după şapte decenii, soţul meu este vânat de urmaşii lor. Căci un român nu o să vâneze niciodată un român, iar dacă se va găsi vreunul să facă aşa ceva, acela nu se va mai numi român. În schimb, din câte aud şi citesc, criminali unguri de evrei şi de români sunt omagiaţi şi cu străzi şi cu statui în România de azi.

Unui român, luptător pe frontul anti-hitlerist, îi este interzisă, în schimb, cuvenita omagiere. Cine poate să aibă interes să-i ştirbească memoria soţului meu şi să o maculeze mincinos şi chiar ticălos, inclusiv în afara ţării, oferind lumii imaginea unui stat bolnav, cu grave dereglări, de ordin patologic-instituţional, dacă a ajuns să-şi conteste la nivel internaţional până şi eroii? Ce va mai urma? Să fie dezgropaţi eroii Armatei Române căzuţi la Stalingrad pentru a fi împuşcaţi a doua oară în curtea Institutului Elie Wiesel, cum spunea un ziarist, pentru că au luptat pentru dezrobirea Basarabiei sub „criminalul” Antonescu?

Dar cine l-a făcut „criminal de război”? Nu cumva URSS? Dar mai există URSS? Cine ştie? Pentru unii, probabil că da.

Eu cred că trebuie să ne aşteptăm la orice, dacă un erou ca soţul meu, decorat de Regele Mihai cu Coroana României cu spade în gradul de Cavaler şi cu panglică de Virtute Militară a ajuns să fie scos din raclă şi profanat în piaţa publică de devoratorii de cadavre ai „post-comunismului”, corbii noilor regimuri. Corbii… Dacă memoria nu mă înşeală, aşa se numeau şi nişte dosare de prin ’89 – ’90. Mă mir că Regele Mihai nu e el însuşi arestat în baza Legii lui Elie Wiesel. Nu a stat la masă cu „criminalul”? Chiar dacă l-a trădat, nu a stat înainte la masă şi cu legionarii, iar apoi şi cu comuniştii? Nu sub el s-au dat legi antisemite şi nu sub el au fost arestate, apoi, elitele ţării, şi judecate ca la abator de „Tribunalele Poporului”? Să fie arestat!

Domnul Ponta, şeful direct al domnului Florian de la Institutul cu pricina, ce părere are: să fie sau să nu fie arestat Regele Mihai? Este, desigur, o ironie. Istoria trebuie să judece, nu noi să judecăm Istoria.

Soţul meu nu a fost legionar. Dar dacă ar fi fost, ca milioane de alţi tineri români – dintre care mulţi au murit pe front, iar alţii prin munţi şi închisori -, atâta timp cât nu ar fi fost condamnat pentru nici o faptă reprobabilă, cum ar fi putut fi condamnat peste 70 de ani, fără putinţa de a se mai apăra, sub acuza de „duşman al poporului – bandit legionar”? Condamnare în masă au mai făcut-o doar naziştii cu evreii şi bolşevicii cu naţiunile pe care le-au subjugat. S-au reînfiinţat lagărele naziste şi „Tribunalele Poporului”? (…) Iată că „gloria şi recunoştinţa” ce i se cuvin poetului erou-martir Ion Şiugariu sunt întinate azi în mod voit provocator şi profanator. Văzută de departe, această situaţie defăimătoare pentru întreaga Românie pare să fie cusută cu mână străină.

Ministerul Afacerilor Externe, din partea căruia nu am primit nici o scuză până acum, dar în schimb mi s-a comunicat că la Protestul meu către ministrul Aurescu mi se vă răspunde „în termenul prevăzut de lege”, are datoria să repare, prin toate mijloacele, această „gafă diplomatică”.

(…) Mai sunt doar câteva zile până pe 28 august, ziua când ar trebui să fiu la Brezno, alături de fraţii mei români şi slovaci, pentru a-mi sărbători soţul de care am fost despărţită în plină dragoste imensă, la 26 de ani, dragoste purtată până azi, nestinsă, timp de şapte decenii.

„Pe cât de mult Paradisul căutat se pierdea în ceţurile nesfârşitelor întinderi, pe atât creştea în mine râvna de a ajunge acolo”, scria soţul meu în 1942. Încă mai sper!

Bărbatul meu a murit în picioare, dând ordine, după ce refuzase să fie dus în spatele frontului, în ciuda unei boli care-l măcina. Cum am putea noi să părăsim frontul? Români, vă mulţumesc tuturor şi iertaţi o bătrână româncă pentru că încă mai crede în ţara sa, fie ea cea de aici de pe pământ sau cea din Ceruri.

Am fost, sunt şi rămân Lucia Soreanu-Şiugariu, soţia poetului Erou Ion Şiugariu, pentru Iubire şi Adevăr.

Aachen, 23 august 2015”.