Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 24 Februarie , 2015

Gabriel Zetea: Investiţii în Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

de Gazeta de Maramures

Marţi, 10 februarie 2014, Gabriel Zetea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, s-a deplasat la Cavnic, alături de preşedintele UNPR Maramureş, Emil Ambruş. Însoţiţi şi de viceprimarul oraşului Cavnic, Vladimir Petruţ, reprezentanţii administraţiei judeţene şi locale au avut o întâlnire cu angajaţii şi conducerea executivă a Spitalului de Psihiatrie din localitate.

 

În cadrul discuţiilor a fost dezbătută strategia financiară pentru anul 2015, ţinându-se cont de faptul că, în decursul acestui an, spitalul trebuie să primească acreditare de la Ministerul Sănătăţii. Pentru ca acreditarea să fie obţinută este nevoie ca unitatea spitalicească să îndeplinească o serie de criterii bine stabilite.

 

„Spitalul de Psihiatrie din Cavnic a trecut, în 2011-2012, printr-o perioadă grea. Lipsa de finanţare din partea administraţiei publice locale, precum şi contractele prost gestionate încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureş au adus spitalul din Cavnic la un pas de colaps. Astăzi, această unitate medicală devine, datorită unui management performant, unul dintre spitalele de elită din judeţul Maramureş, reuşind să-şi acopere toate cheltuielile materiale. Totodată, în acest moment este asigurată plata personalului medical, inclusiv a sporurilor care sunt incluse într-un spital cu specific de psihiatrie”, a precizat Gabriel Zetea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.

 

„Vom aloca fondurile necesare pentru ca spitalul să obţină acreditarea”

Pentru a oferi, pe mai departe, servicii medicale de calitate pacienţilor este nevoie de investiţii pentru înlocuirea coloanei de apă cu una nouă şi îngropată în pământ, renovarea, acoperirea şi împrejmuirea bazinelor, construirea unui perimetru de siguranţă la captarea apei şi asfaltarea căilor de acces în spital. Toate acestea, plus alte aspecte urmează să fie verificate de Ministerul Sănătăţii, înainte de acordarea acreditării. „Este extrem de important că astăzi, atât Consiliului Local Cavnic, cat şi Consiliului Judeţean Maramureş cunosc toate aceste probleme şi încearcă rezolvarea lor cât mai rapidă şi mai eficientă. Ne dorim ca, în anul 2015, să avem alocări financiare pentru Spitalul de Psihiatrie din Cavnic, pentru ca evaluarea care urmează în vederea acreditării să aducă o nouă veste bună pentru sistemul de sănătate din Maramureş”, a subliniat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gabriel Zetea.

 

„Este extrem de important că astăzi, atât Consiliului Local Cavnic, cât şi Consiliului Judeţean Maramureş cunosc toate aceste probleme şi încearcă rezolvarea lor cât mai rapidă şi mai eficientă. Ne dorim ca, în anul 2015, să avem alocări financiare pentru Spitalul de Psihiatrie din Cavnic, pentru ca evaluarea care urmează în vederea acreditării să aducă o nouă veste bună pentru sistemul de sănătate din Maramureş”.

Gabriel Zetea