Fotografia unei dezinformări

În vara anului trecut a fost lansat albumul „Sighetu Marmaţiei- brand multicultural”, un proiect al Primăriei Sighetu Marmaţiei, care are ca scop promovarea culturii, toleranţei şi colaborării interetnice a municipiului de peste deal. Culmea e că, tocmai într-un astfel de album, despre toleranţă, preşedintele comunităţii evreieşti din Sighet, Hari Markus, vede extremism şi antisemism. 

În vara acestui an, Primăria Sighetu Marmaţiei a lansat un album despre Sighetul interbelic, realizat în patru limbi: română, maghiară, ebraică, ucraineană. Proiectul, intitulat sugestiv „Sighetu Marmaţiei – brand multicultural”, finanţat prin Administraţia Fondului Cultural Naţional, şi-a propus definirea şi promovarea municipiului Sighetu Marmaţiei ca brand multicultural al judeţului Maramureş, pentru a demonstra prin memoria imaginilor că Sighetu Marmaţiei este un oraş cu o istorie demnă de Europa, un oraş al multiculturalităţii şi al colaborării dintre etniile care-l compun, ce stă mărturie civilizaţiei şi bunei credinţe.

Culmea, tocmai într-o astfel de lucrare, preşedintele Comunităţii evreieşti din Sighet, Hari Markus, vede iz de intoleranţă, extremism şi antisemism. Pentru că orice greşeală poate avea la bază dezinformarea sau lipsa de informaţii, am decis să lămurim povestea fotografiilor de la o defilare din Sighet, în care participanţii salută cu salutul roman, pe care Hari Markus îl interpretează ca nazist, de unde deduce că participanţii la miting erau legionari, de unde reiese din nou că lucrarea e antisemită.

Evident, eroarea e grosolană.

1.Salutul roman nu a fost folosit numai de legionari, el semnificând „de la inimă la cer”.

2. În fotografiile respective nu apare Mişcarea Legionară sau Garda de Fier, ci, dimpotrivă, Frontul Renaşterii Naţionale şi tinerii din Straja Ţării, partidul totalitar al lui Carol al II-lea, care numai antisemit nu a fost, ci, dimpotrivă, antilegionar, în timpul guvernării sale fiind asasinat Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mişcării Legionare. Straja Ţării a fost o organizaţie de tineret patronată tot de regele Carol al II-lea. A luat fiinţă în virtutea decretului-lege din 15 decembrie 1938, prin care toţi băieţii între 7 şi 18 ani şi toate fetele între 7 şi 21 de ani aveau obligaţia să facă parte din Straja Ţării. Organizaţia avea şi rolul de a contrabalansa influenţa crescândă a Mişcării Legionare în rândurile tineretului român. Nu întâmplător, Straja Ţării a adoptat un stil care cuprindea multe asemănări cu Mişcarea Legionară (organizare, disciplină, simbolistică etc.), inclusiv salutul roman. De aceea, participanţii la defilarea din Sighet folosesc acest salut. 

3. Pentru orice istoric cu cunoştinţe minime, acest lucru ar fi lesne de observat din drapel, pe care apare Crucea lui George, folosită şi în drapelul maltez şi însemnele Gărzii de Fier. Iar cei fără cunoştinţe istorice ar fi putut observa măcar că participanţii nu poartă cămăşi verzi, ci albe, uniforma Străjerilor. 

4. Fotografiile fac parte din fondul special Francisc Nistor, unul dintre cei mai mari oameni de cultură pe care i-a dat Sighetul, şi înfăţişează numeroase personalităţi locale importante, cum ar fi vicarul ortodox de Sighet, un înalt prelat expulzat de regimul austro-ungar ulterior, alţii închişi sau alţii care au murit pe front. Deci, orice sighetean de bună credinţă ar preţui fotografia unor oameni care s-au jertfit pentru ţară, nu ar critica-o fără argumente.

Argumentele pot continua cu o fotografie alăturată, în care însuşi Carol al II-lea e salutat de străjeri cu salutul roman, iar în prim-plan apare Regele Mihai. De altfel, şi site-ul sau arhiva Casei Regale abundă de astfel de fotografii.

Credem că orice om de bună credinţă a putut deduce, pe argumente, că imaginile nu sunt deloc antisemite.

Mai mult, acest album a fost făcut pentru a uni, nu pentru a dezbina minorităţile sighetene, iar dacă domnul Hari Markus crede cu adevărat în toleranţă, ar trebui să o promoveze cu aceeaşi energie cu care critică fără argument.

Un reporter BBC a realizat un documentar într-o comunitate din Africa. Şi, la un moment dat, în faţa focului de seară, îl roagă pe un localnic să-i spună o poveste. Omul răspunde că nu poate, pentru că nu are poartă. De fapt avea dreptate, dacă nu avem o poartă de comunicare, nu ne putem înţelege unii altora poveştile. Primăria Sighet a deschis prin acest album poarta înţelegerii, a cunoaşterii şi a toleranţei. Dumneavoastră ce poartă aţi deschis, domnule Markus, din moment ce nu înţelegeţi?