Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 10 Decembrie , 2018

Fereastra închisorii / Un popă de două parale

de Horia Chiş

Mai văzusem câteva isprăvi mediatice săvârşite de preadubiosul purtător de cu­vinte ale unei episcopii de la malul mării.
Pe lângă faptul că episcopia în cauză este cam de multişor protagonista unor cauze judiciare nu prea sfinte, purtătorul de stra­ie preoţeşti şi mesaje episcopale era cel puţin ciudat în abordările sale publice.
Nu demult i-a catalogat pe fraţii noştri ro­mâni din diaspora ca fiind „muien­gişti”, după care, cu laşitate, a şters mesajul.
Iată că personajul în cauză recidivează cu intenţie, flagrantul fiind consemnat cu ocazia sfinţirii marii catedrale a râvnitei mântuiri a neamului românesc.
Dar să lăsăm în seama lui Dumnezeu mântuirea, căci e evident că e singurul care se pricepe la acest lucru atât de mare.
Revenind la individ, citez exact ce a scris recent acesta pe o reţea de socializare şi anume (reproduc întocmai cuvintele):
„Pentru cei care comentează că Merţa­nele popilor... etc.
V-aţi întrebat vreodată de ce oamenii se­rioşi nu discută despre maşinile astea?
Simplu… sunt maşini puse la dispoziţie de SPP.
Aşa că nu-s maşinile popilor ci ale STATULUI.
Ştiu, sunteţi invidioşi că nu apucaţi şi voi o tură cu ele.
Pe surse… sunt blindate.”
Ca atare, câteva gânduri ale unui simplu credincios despre acest individ:
1. într-adevăr, matale nu eşti preot, eşti doar un popă trufaş până la cer;
2. nu înţeleg cum mai poţi sluji în altar după astfel de glumiţe penibile, de care probabil râzi doar tu singur;
3. cu atât mai mult, nu pricep cum de mai eşti purtător de cuvânt al unei episcopii, în afară de cazul în care şefii tăi sunt după chipul şi asemănarea ta şi nu după a lui Hristos cum ar trebui;
4. atitudinile astea nu te califică nici măcar să lucrezi la un garaj, darămite să spovedeşti şi împărtăşeşti oameni;
5. dacă continui tot aşa, tare mă tem că vei da chiar matale o tură cu un bolid vopsit cu smoală neagră şi blindat cu foc veşnic, pe acolo pe unde te va trimite Hristos pentru toate batjocurile şi aroganţa ta nemăsurată;
6. cei care nu îţi fac vânt din slujirea lui Hristos vor fi cu tine în maşină, pe ban­cheta din spate, ca nişte adevăraţi ierarhi.

Să mă ierte cititorii dacă am fost prea caustic, dar astfel de oameni scufundă zi de zi corabia bisericii noastre ortodoxe, chiar de la cârma acesteia.

Nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru el, fiindcă rătăcirea lui poate fi oricând şi a noastră.