• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 23 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Sambătă , 19 August , 2017

Fereastra închisorii / Râsul şi plânsul

Nu, nu e vorba de starea de bucurie şi de expresia ei de pe faţa umană ci de felina atât de frumoasă, dar pe măsură şi de rară la vedere. Aşa că a avea o întâlnire cu un râs în habitatul său natural este un privilegiu pe care puţini îl experimentează.

Dar e vorba cu adevărat de plânsul cel de tristeţe, fiindcă acest prinţ al codrilor montani este atât de împuţinat ca număr încât riscul de dispariţie este unul îngrijorător. Desigur, doar pentru cei care iubesc şi înţeleg natura, mai puţin pentru burţile grase ale celor care filozofează ipocrit despre ea de prin birouri urbane.
Acum vreo 7-8 ani, la miez de noapte, în­torcându-mă din Munţii Ţibleşului pe fabuloasa vale a Strâmbului Băiuţ, urcând spre Cavnic, aproape de vârful Rotunda, un râs mai frumos ca orice făptură săl­batică pe care am văzut-o vreodată ne-a ieşit în bătaia farurilor de la maşină. Traversa drumul, probabil în căutare de pradă.
Animal nocturn, discret şi misterios, este atât de greu de văzut încât şi cei mai umblaţi oameni ai pădurii nu au reuşit vreodată să-l întâlnească. Sunt aşa de puţine exemplare, iar stilul său de viaţă este atât de discret încât sunt puţini şi cei care-l zăresc o singură dată în viaţă.
Săptămâna trecută, tot la vremea nopţii, ne întorceam cu nişte prieteni de la prânzul unei mirese din Cupşeni. Pe acelaşi traseu fabulos Strâmbu Băiuţ – Cavnic. Deşi în­tot­deauna când trec acest munte, îndeosebi pe întuneric, sunt foarte atent fiindcă întâlnesc tot soiul de animale sălbatice, acum am aţipit pe locul din dreapta. Suficient ca, exact în acelaşi loc ca în trecut, să ratez trecerea felinei dintr-o parte în alta a pădurii.
Strigătele entuziasmate a celor din maşină au fost tardive pentru mine, dar relatările au descris un râs tânăr, abia ieşit din copilărie. Cine ştie, poate puiul ori nepotul celui văzut de mine acum mulţi ani.

O specie deosebită, excepţională sălbăti­ciune, râsul nu vrea să ajungă de tot plânsul. Adică să dispară din cauza oamenilor care se învârt doar în jurul frigiderului, iar pădurea e o simplă abstracţiune.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.