Fereastra închisorii. Psihiatria din drum

Drumurile ţării reprezintă una din scenele favorite ale multor soiuri de nebuni.
Baletul dezgustător şi periculos pe care îl joacă dezinvolt aceşti indivizi pe două, patru sau mai multe roţi, ne-au făcut campioni europeni la tragediile de pe şosele.
Tulburaţi de alcool, infatuare şi mai nou chiar de tot soiul de droguri, aceşti dezaxaţi rutieri trimit tot mai mulţi nevinovaţi către spitale, cimitire ori zile trăite în chin.
Psihopatul rutier, nu numai că zămisleşte o nouă categorie în nomenclatorul psihiatric, dar neno­roceşte, cu turbo-nonşalanţă, viaţa firească a semenului său.
E adevărat, oricui se poate întâmpla, şi nu sunt puţini oameni în închisoare care au avut un mare ne­noroc şi acum regretă enorm că au luat viaţa altui om fără să vrea.
Dar când e vorba de alcool, droguri şi teribilism ieftin nu există nici o scuză rezonabilă.

În loc să înăsprim cât se poate de sever legislaţia în materie rutieră, aşa cum au făcut-o multe ţări europene, la noi există tentaţia de a face pe dos.
Văzui la televizor, zilele trecute, cum un parlamentar propunea ca atunci când iresponsabilii care sunt prinşi fără inspecţia tehnică perio­dică să fie trataţi cu duhul blândeţii, adică să fie rugaţi cu dragoste de poliţişti să şi-o facă în 15 zile.
Cum că legea e prea dură cu ăştia acum.

Nu e suficient că pe şosele noastre nenorocite circulă cele mai multe rable din Europa.
Nu e suficient că statisticile arată realităţi îngrozitoare privind accidentele grave şi chiar un procent incredibil de mare de maşini care circulă fără ITP.
Iată că s-a trezit nenea ăsta să mângâie pe creştet însuşi pericolul public.
Asta exprimă foarte bine faptul că pe lângă cultul moaştelor, care are şi părţile lui bune, la noi mai există o slăbiciune, sinistră şi rea întru-totul: pentru derbedeii care nu respectă nici o regulă, pentru infractorii care nu preţuiesc nimic, nici măcar viaţa.