Fereastra închisorii. Pietrosul Rodnei

Decembrie şi totuşi încă toamnă.
Vreme de mers pe munte.
Papagalii au plecat de acolo. E prea frig pentru şlapii lor.

Au rămas doar salvatorii şi iubitorii adevăraţi de creste alpine.
Aşa că plec în vizită la Dumnezeu.
Chiar aşa.
Pietrosul Rodnei, 5 decembrie 2020.
Un munte fabulos.
Mistic, înalt şi dur.
Aici am fost la un pas de moarte anul trecut.
Tot aici am trăit cele mai profunde bucurii alpine şi existen­ţiale ale vieţii mele.
Am urcat cu 35 de kg în spate pentru a vedea dacă am rămas vânător de munte.
Dar în inimă cu o greutate infinit mai mare.
Solo şi glonţ,ca să fie şi mai aspru.
Puţine ore de lumină, dar ce lumină!
Ce linişte, ce cer, ce creste, ce vânt, ce gheaţă!
Singurii oameni întâlniţi, doi băimăreni simpatici şi fotografi.
Sus, în creastă, am simţit ce înseamnă levitaţia, la o rafală de vânt care m-a desprins de la sol câteva secunde.
În vârf am primit răspunsul.
Chiar de la Cel pentru care am urcat acolo.
Şi am rămas şi vânător de munte.