• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 20 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 5 Aprilie , 2019

Fereastra închisorii. Noaptea minţii

Un domn parlamentar, chinuit fiind de metafizica rutieră, a născocit o idee fulminantă pentru poporul său.
Nici mai mult, nici mai puţin, decât să-i îmbete pe alegătorii săi cu apa chioară plătită tocmai din banii acestora.

Adică, zice dumnealui, crezându-se original, să dea poporul bani pentru construcţia de autostrăzi.
Desigur, sfinţia sa nu ştie că cetăţenii plătesc dări multe către stat, care la rândul său e obligat să facă autostrăzi.
Dânsul s-a gândit, precum nemernicii care au tăiat salariile românilor acum ceva ani, să bage cu repetiţie mâna în buzunarul omului.

Cu alte cuvinte, să-l siluiască de două ori.
Prima dată cu impozitele care se pierd în găurile negre de pe drumuri şi încă o dată prin gestul hulpav de a mai cere din puţinul care îi rămâne cetăţeanului.
Nu e suficientă ruşinea că oamenii îşi finanţează educaţia şi sănătatea, cu fondul şcolii şi plocoane la doctori, domnul parlamentar mai vrea ca cetăţenii să toarne şi asfalt.
Milogeala asta, deopotrivă perversă şi infantilă, arată cât întuneric de nepătruns e în mintea unor grofi legislativi.
Gândirea luciferică probabil va progresa şi ne vom trezi cu un proiect care să propună construirea de grădiniţe din alocaţiile copiilor.
Sau căi ferate din pensiile bătrâ­nilor.
Du-te măi nene şi ascunde-te. În propria ruşine.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.