Fereastra închisorii. Nimic nu e suficient

Acum doi ani, furtuna cea mare a devastat pădurea.
De atunci, de peste doi ani, oamenii au devastat-o şi ei. În mod îngrozitor.
În loc s-o tămăduiască, după urgia care a secerat-o, bandiţii ăia nebuni cu drujbe, taf-uri şi peridoace, cu complicitatea gulerelor albe, au nenorocit mult, foarte mult din ce a mai rămas.
Mărturia limpede şi de necontestat, despre jaful forestier recent şi apo­ca­liptic din Maramureş, o dau ra­poartele unor organizaţii non - gu­vernamentale credibile şi cu ex­pertiză îndelungată în domeniu.
Şi nu numai. Şi ochii mei de om de munte, care au privit cu groază tot acest asasinat perfid, oriunde m-am plimbat să contemplu împărăţia naturii.
Sub pretextul viclean că se curăţă doborâturile, s-a tăiat sălbatic multă pădure sănătoasă şi vie.
Desigur, de la autorităţile puse să păzească acest patrimoniu sfânt al Maramureşului şi nu numai, auzim doar poveşti.
Şi multă ipocrizie. Alergând din Pasul Rotunda spre Strâmbu Băiuţ am văzut consternat cum pe marginea drumului au apărut din senin panouri cu exploatările din 2018.
Panouri care nu au fost acolo niciodată, nici în 2018, nici în 2019 până toamna târziu.
Am văzut şi că, mai nou, răsar tot felul de bariere colorate pe drumurile forestiere, culmea după ce jaful s-a terminat.
Miroase rău a şmecherie şi duplicitate. Că de infracţionalitate nu mai vorbim.
Parcă nimic nu e suficient pentru cine trebuie să aibă grijă de această moştenire binecuvântată a naturii.
Aşa să vă ajute Dumnezeu!