Fereastra închisorii. Micul jaf

Recent, am avut senzaţia că am fost jefuit, puţin aşa, tocmai de statul pe care îl slujesc.
Dar să mă explic.

Anul trecut, mi-am petrecut concediul de odihnă, muncind în închisorile din Republica Moldova, în calitate de expert internaţional.
Am fost contractat direct de către două organizaţii internaţionale prestigioase în domeniul justiţiei, din Londra şi Amsterdam, în cadrul unui proiect cu fonduri europene.
Aşa cum aminteam mai sus, totul s-a petrecut în timpul meu liber, adică mi-am sacrificat concediul de odihnă pe aproape doi ani.
Munca de acolo a fost foarte dură şi complicată, chiar istovitoare, precum sunt şi închisorile din Moldova şi rigorile acelui proiect european care au fost maxi­male.
Deci nici o legătură cu statul român, doar eventual faptul că eu sunt cetăţean român.
Anul acesta, în pofida faptului că mulţi au râs de mine sau m-au considerat un soi special de fraier, am făcut demersuri
să-mi achit eventualele obligaţii fiscale către statul român.
Aşa am crescut, aşa sunt, nu mă voi putea schimba niciodată. Trebuie să ştiu că am împlinit tot ce este legal.
Am înghiţit multe ironii şi repro­şuri, dar le-am tot spus celor cu care am discutat că nu mă interesează ce fac alţii, eu trebuie să respect regulile chiar dacă este perceput de alţii ca fiind prosteşte sau naiv.
Banii munciţi, cu multă trudă, în Moldova, i-am investit acasă. Adică
mi-am cumpărat pământ. Deci plătesc un nou impozit la statul român. Nu mai vorbesc de notar, cartea funciară, eventuale investiţii în acesta şi altele.
După ce am mai cheltuit alţi bani cu traducerea autorizată din engleză a actelor, deşi nu eram obligat, ca să înţeleagă fiscul foarte clar ce trebuie să facă în cazul meu, am depus declaraţia fiscală şi mi-a fost stabilit un impozit care mi se pare excesiv.
Dar asta e. Nu am comentat.
Şi acum surpriză! Am fost nevoit să consemnez în declaraţia fiscală o sumă suplimentară şi consistentă, cu titlul de asigurări sociale de sănătate.
Pe de o parte le plătesc cu vârf şi îndesat lunar, din salariul meu, pe de altă parte când plecam la Chişinău îmi făceam întotdeauna asigurare privată de sănătate, fiindcă calitatea mea de asigurat de aici era egală cu zero acolo. Şi nu au fost puţine drumuri, deci multe asigurări.

Cu alte cuvinte, să-mi impui să plătesc din nou şi total nejustificat asigurări de sănătate, pentru munca mea din străi­nătate, în condiţiile în care nu am beneficiat de nici un ajutor medical din partea statului acolo, ba mai mult acesta nu este în stare să-mi asigure în ţară asistenţă medicală de calitate, mi se pare un jaf.
Şi chiar asta este: un jaf legal, dar profund imoral.
Poate l-ai înghiţi şi pe acesta dacă nu ai vedea că deşi salariile medicilor au crescut exorbitant, nivelul de corupţie e acelaşi.
Sau, deşi finanţarea sistemului de sănătate presupune sume colosale, starea generală e la fel de dezolantă şi pauperă. Câteodată chiar criminală.
Şi ca totul să fie minunat, am întrebat organul până când trebuie să plătesc aceste dări? Era trecut de mijlocul lunii iulie. Răspunsul a fost bestial: până la 31 iulie. Acum!

Executarea! Mama voastră de cetăţeni care munciţi şi în concediul de odihnă!