Fereastra închisorii. La sol

Deşi ştiam că TAROM are piloţi formidabili, am rămas la sol.
După ce am tot văzut insistentele reclame de rebranding ale companiei pe la televizor, cu oameni fericiţi că zboară nu ştiu unde, spre casă şi acasă, am păţit-o la Cluj-Napoca.
Din spirit patriotic am ales compania naţională, cu toate că eram sătul de jaful şi neputinţa ce durează acolo de ani buni.
Revenim pe aeroport, într-o seară frumoasă de toamnă.
Nu am înţeles de ce nu se deschidea sesiunea de check-in, deşi timpul trecea şi nu am fost anunţaţi despre nimic.
La un moment dat apare pe tabela de zboruri o menţiune, cum că vom suporta peste trei ore de întârziere.
Aşa pe furiş, fără nici un anunţ vocal, fără nici o explicaţie. La cel mai banal zbor autohton: Cluj-Bucureşti.
După ce o cucoană dezorientată
ne-a purtat de mai multe ori de la un rând la altul, fără nici o explicaţie pentru amânarea sine die a zborului, am reuşit să anulez biletul.
Mai aveam opţiunea unui zbor timp de un an, dar le-am zis că nu îmi mai doresc aşa ceva.
Nu faptul în sine că nu am zburat m-a deranjat. Se întâmplă şi la case mai mari.

Lipsa de comunicare, de profesio­nalism, încropeala şi dezorientarea, ca să nu spun şi minciuna, au făcut din reacţia companiei un ghiveci stricat.
A doua zi, o altă nesimţită de la aceiaşi companie, mă ţine cu tupeu la telefon o jumătate de oră ca să îmi spună la final că îmi returnează 75% din valoarea biletului.
După aceea văd la televizor scandalul cu avioanele reţinute la sol.
Şi mă întreb dacă nu cumva sunt uriaşe interesele de a falimenta compania în aşa hal, încât să fie vândută apoi pe 2 lei?