Fereastra închisorii / Flegmele nemernicilor

Arena publică a zilelor noastre e deosebit de prolifică în nemernicie. Indivizi dubioşi, schimonosiţi fie de prostie crasă, fie de felurite mucegaiuri interioare aruncă dizgraţios flegme, nu de puţine ori chiar spre lucruri sfinte.

Un gazetar care în toată istoria postdecembristă s-a remarcat prin mediocritate şi ticăloşie îşi permite să răstignească, la un post de televiziune, o mamă distrusă de moartea fiului ei.

Mai mult, acesta îi ordonă îndureratei, din gura sa peltică şi abjectă, să nu-şi mai plângă copilul mort la datorie, pe care l-a văzut ultima dată în chip cumplit, plin de sânge şi cu gâtul retezat în anticamera morţii la spital. După asta, o acuză că e manipulată politic şi o admonestează că nu e mama lui Hristos. Va îngădui Dumnezeu o astfel de hulă publică asupra celui mai cumplit lucru pe care-l poate trăi o mamă? Fiţi siguri că nu.

Apoi, unul din parlament, cu lentile prin care nu distinge decât locurile unde poate roade un ciolan politic, se crede martir şi misionar, crezând că e mai presus decât eroii cei adevăraţi ai patriei din Afganistan. După scurt timp, patru militari români sar în aer tocmai acolo, în timp ce el îşi mestecă oribilitatea propriilor cuvinte, întins în fotoliul senatorial.

Fiindcă primeşte apăsat răspunsurile cuvenite, inclusiv de la militarii care şi-au lăsat o parte din mâinile şi picioarele lor pe câmpul de luptă, îşi prezintă tardiv nişte scuze penibile, lipsite de orice regret adevărat.

Schimbând postul de televiziune, vedem o duduie ce umblă despuiată prin istoria recentă a fărădelegii, titulara unei colecţii nepreţuite de dosare penale pentru corupţie, saturate de dispreţ pentru banii publici, ce ne predică despre cele ale fericirii teologice, mângâindu-şi poşeta care valorează cât creditul pe viaţă a unui român obişnuit.

Mafia cea mare a lemnului, crimele ecologice pricinuite de microhidrocentralele din văile montane, golănia academică şi corupţia la nivel înalt sunt deja subiecte banale.

Şi multe, multe altele. Iar când românii adevăraţi şi curaţi ies în stradă pentru justa măsură socială, hoardele de macaci coboară din copacii penali şi maculează totul.