Fereastra închisorii. Faţa bună a răului

Tot auzim că virusul acesta e mare blestem pe capul oamenilor.
O fi.
Am avut oameni dragi care au plecat, alţii care au rămas cu greu.
Dar, până la urmă, nu dânsul e problema.
Noi suntem.
Dacă vom continua, va fi doar începutul.
Pleacă acesta, vine altul.
Mai necruţător.
Şi tot aşa.
Până ce unul nu va mai avea pentru cine să vină.
Prea ne-am urcat unii pe alţii.
Prea am trăit viaţa altora, nu pe a noastră.
Am uitat trecutul, ne-am îmbătat cu iluzia viitorului.
Am avut acum răgazul să ne uităm şi spre interior.
Să învăţăm lecţiile singurătăţii.
Chiar să luăm distanţă de nimicurile acestei lumi.
Poate ne dăm seama cât suntem de fragili.
Şi că natura e un lucru sfânt.
Şi toate legile firii pe care le-a lăsat Dumnezeu pe pământ.
Care, în continuare, ne lasă să alegem.
Până într-o clipă.
Care e tot mai aproape.
Pe clipă ce trece.