Fereastra închisorii. Facă-se voia Ta!

Ușor de zis, greu de împlinit.
Ascultam, zilele trecute, un preot îndurerat de suferința copilului său.
Aflat în comă profundă, în preaj­ma morții.
Părintele mai avea puterea să invoce voia lui Dumnezeu.
Și să o lepede pe a sa.
Vorbea atât de convingător, cu toată durerea cumplită în care se afla.
Predarea voii personale în brațele lui Dumnezeu e definitorie pentru adevăratul creștin. Și poate cel mai greu exercițiu ascetic.
Trecut prin cel mai cumplit foc al chinurilor sufletești, cel al agoniei propriului copil, părintele găsește miraculos puterea de a se apropia și mai mult de Cer.
De acolo de unde cei mai mulți se îndepărtează.
Și mai spunea ceva.
Că pentru fiecare om vine și vremea încercării.
A crucii.
De răspunsul pe care îl dăm în acele momente depinde așezarea mântuirii noastre.
Din vorbe, mulți îl urmăm pe Hristos.
Iar din fapte și jertfă, puțini, foarte puțini cu adevărat.
Cei care vor sta în focul suferinței și nu vor fi vătămați în credința lor, în lumină vor rămâne.
Slavă Ție Doamne, facă-se voia Ta!