Fereastra închisorii. Duhul Sfânt

Scriu aceste rânduri chiar în ziua cincizecimii.
Ziua în care Duhul Sfânt pogoară din Cer asupra apostolilor, ca o cunună divină de sfârşit a sărbătorilor pascale.
Duhul Sfânt, partea cea mai enig­matică şi greu de înţeles a Sfintei Treimi, rămâne o încercare episte­mo­logică grea chiar şi pentru teologi.
Pentru simplii creştini, chiar un mister ferecat de imaterialitatea şi discreţia sa.
Cel care a înţeles şi iubit cel mai bine taina celei de a treia persoane a divinităţii a fost Sfântul Siluan Athonitul.
Cu o personalitate profund insuflată de iubire şi milostenie, sfântul rus de la Muntele Athos a reuşit să releve magistral puterea şi harurile Sfântului Duh.
Infinit dar atât de simplu în dra­gostea sa pentru toată creaţia, Siluan a dat dovada cea mai vie despre ce înseamnă sfinţenia întru Duhul Sfânt.
Dacă îi veţi citi scrierile veţi înţe­lege pe deplin ce este Duhul Sfânt.
Vraja colosală a personalităţii lui Siluan Athonitul, a vieţii şi faptelor sale de sfânt adevărat, sunt direct şi plenar legate tocmai de această adăpare existenţială continuă cu apa vie a Duhului Sfânt.

Trăitor de monahism profund al secolului XX la Sfântul Munte, Siluan vorbeşte despre Duhul Sfânt cu o naturaleţe şi cu o bucurie extraordinare.
Familiaritatea şi profunzimea rela­tărilor sale evocă trăiri de o intensitate formidabilă şi de o autenticitate de netăgăduit.
Acesta vorbeşte în scrierile sale de dulceaţa Duhului Sfânt ca de un capăt împlinit de drum al tânjirii după Dumnezeu.
Ca de o înălţime duhovnicească supremă, în care Duhul Sfânt este pogorât pentru totdeauna în fiinţa omenească.

Slavă ţie, Duh Sfânt!