Fereastra închisorii / Drumuri de noapte

Mă întorc acasă, pentru câteva zile, din pelerinajele mele de dincolo de Prut.
Ultima cursă Tarom are puţină întâr­ziere la Bucureşti, aşa că pornim spre Cluj cu noaptea coborâtă pe pământ, dar cu o lună plină fabuloasă pe cer.
Măcar acum întârzierea nu se dato­rează obedienţei balcanice a acestei companii faţă de cei care au hrănit-o din greu şi ani îndelungaţi cu bani publici, pentru a ascunde un faliment a cărui socoteală nu este nici azi clară.
Adică faţă de unii care îşi permiteau să ţină avioanele pe pistă până când augustele lor personalităţi binevoiau să vină cu întârziere la îmbarcare, bineînţeles datorită unor treburi de importanţă capitală.
Mi s-a întâmplat de multe ori de când zbor cu compania de stat şi întotdeauna am fost dezgustat de nonşalanţa cu care aceşti domniscăi apăreau întâr­ziaţi cu vreo maşină luxoasă pentru vip-uri, fără să mimeze măcar un regret formal.
Chiar în cursa de acum, la business class tronau doar doi oameni: un europarlamentar şi un fost viceprim-ministru, deşi ultimele rânduri din avion erau goale.
 Totuşi, un fost procuror de la Cluj, actualmente judecător constituţional, precum şi o vedetă de televiziune, stăteau firesc la clasa economică.
Nu că aş avea ceva împotriva clasei business, dar parcă mai e mult loc de modestie şi decenţă, mai ales când e vorba de figuri publice.
Ce-i drept, am zburat de multe ori şi cu oameni care înţeleg valoarea exemplului personal în materie de simplitate şi bun simţ, aşa că nu e corect să generalizăm.
Ajuns la Cluj, îmi iau cehoaica credincioasă din parcare şi o luăm către munţii de acasă cu Vangelis şi Enigma în difuzoare.
Trecem în Maramureş pe la Măgoaja, alu­necăm prin Rohia şi intrăm în liniş­tea nopţii în cea mai frumoasă ţară din lume: Ţara Lăpuşului. Mai opresc din când în când fie pentru a adulmeca parfumurile primăverii, fie pentru a privi în lumina lunii către Munţii Ţibleş.
Toate bune, până opresc la semnalul unor poliţişti din Lăpuşul Românesc, după miezul nopţii.
După ce îmi fixează lanterna drept în ochi ca la un interogatoriu, se prezintă cu greu şi îmi cer actele maşinii pe un ton zelos nu tocmai potrivit cu liniştea nopţii.
Puţin surprins de abordare le dau toate actele, suflu energic în fiolă şi îi văd oarecum descumpăniţi că toate sunt în regulă. Înainte de a pleca mai fac o ultimă încercare…uitaseră să-mi ceară asigurarea maşinii. Le-o prezint pe cea obligatorie şi le spun că am şi casco.
Vroiam să le spun că tinereţea lor nu trebuie acrită de aroganţă şi că ar trebui să se bucure că şoferul este la semnele cele bune, dar mă abţin de la polemici nocturne. Mă mai opresc odată pe valea din amonte de Strâmbu-Băiuţ şi în Pasul Rotunda, pentru a mă îndulci cu liniştea nopţii montane şi a mă minuna cum Hristos răstignit pe cruce se proiectează în lumina tainică a lunii pline.
Spre dimineaţă sunt cu bine acasă.
Mulţumesc lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru grija care mi-au purtat-o atât în cer cât şi pe pământ.