Fereastra închisorii. Dosariada

Zilele trecute am primit o citaţie într-un proces de contencios administrativ. Nimic spectaculos până aici.
Citind-o, am crezut că termenul era greşit. Undeva în noiembrie 2020. Dar nu era nici o eroare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este atât de încărcată cu dosare, încât dă şi termene de doi ani.
Şi să nu uităm. E vorba de primul termen. De acolo mai poate curge un an, chiar doi, până la verdictul final.
Plus vreo doi ani pe la instanţa de fond, ajungem la un total care poate însemna şi peste cinci ani.
E de ştiut faptul că numărul dosarelor din România e la fel de exacerbat ca numărul accidentelor rutiere, raportat la numărul de locuitori aflându-ne, în ambele situaţii, în deschiderea topului european.
O procesomanie grandioasă, obiec­ti­va­tă în milioane de dosare, sufocă zilnic parchetele şi instanţele de judecată.
Ce ne arată asta?
Faptul că instituţiile administrative nu au capacitatea şi statutul necesar să lămurească convingător şi definitiv asu­pra situaţiilor de care se ocupă.
Există un fetiş instituţional de a evita tran­şarea unor probleme, câteodată chiar mărunte, şi de a le azvârli în curtea instanţelor de judecată.
Explicaţiile sunt multe.
Pe de o parte, timorarea şi gradul redus de responsabilitate, de multe ori chiar neputinţa şi reaua credinţă a celor care trebuie să-şi exercite eficient şi corect funcţia administrativă.
Pe de altă parte statutul volatil şi stră­ve­ziu al celui care trebuie să ia o decizie cu impact, precum şi o legislaţie lipsită de forţă şi limpezime, care generează re­ticenţă în loc de eficienţă administra­tivă. Mai e şi calitatea profesională pre­ca­ră a unora care ar trebui să fie în sluj­ba ce­tă­ţenilor, dar şi o manie de a contesta totul şi o libertate excesivă de a o putea face oricum.
Deşi anumite proceduri ar trebui să se finalizeze doar administrativ, fără nivel judiciar.
Această incapacitate de a livra dreptate şi progres cetăţenilor în timp util, de la primul nivel administrativ, de la prima interfaţă cu autorităţile, e semnul unei neputinţe sociale îngrijorătoare.
Amânările cu anii din instanţele de judecată sunt de fapt amânările noastre la o viaţă normală şi evoluată.