Fereastra închisorii / Avalanşa

Unul dintre spectacolele cele mai fa­buloase ale muntelui sunt avalanşele. Hibernale sau primăvăratice, revăr­sările uriaşe de zăpadă sunt deopo­trivă uluitoare dar şi periculoase.
Fie că se întâmplă cu grandoare în munţii cei mari, fie la scară mai mică prin munţii mai domoli, sunt la fel de fascinante şi uneori înfricoşătoare.
Îmi amintesc, din vremea când făceam armata la Borşa, că am întâlnit victima unei avalanşe celebre din Munţii Rodnei, petrecută pe la începutul anilor 90. Dacă ţin bine minte doi fraţi şi-au găsit atunci sfârşitul pe munte, la urcarea către Lacul Iezer găsindu-se şi azi o placă memorială pe una din stâncile din golul alpin.
Fără dinţi în gură, rămas în stare de şoc şi la câteva luni după ziua cum­plită a avalanşei, singurul supravie­ţuitor de atunci îşi petrecea buimac zilele prin crâşme. Ne povestea că puterea avalanşei l-a ridicat până în vârfurile brazilor, iar faptul că a scăpat cu viaţă a fost o minune.
Apoi, după ani buni, ne gândim cu tristeţe la avalanşa de sub Creasta Cocoşului, care a luat cu ea vieţile unor tineri iubitori de munte. Şi care ne arată că chiar şi pe un munte mic o avalanşă poate fi fatală.
În fiecare iarnă, la podul Sălăjanului, primul pod de pe Valea Şuiorului din Cavnic, un culoar de avalanşă ce curge din vârful Măgurii Mici, la mică depărtare de ultimele case, îşi face datoria şi blochează complet drumul forestier prin cantităţile uriaşe de zăpadă scurse de pe versant până în mijlocul văii de o frumuseţe ine­galabilă.
Acum vreo doi sau trei ani am mers cu fiul meu să vedem valea blocată de atâta zăpadă. Tocmai când ne minu­nam de privelişte am auzit o bu­buitură puternică şi am văzut cu ochii noştri extraordinara forţă a unei mici ava­­lanşe. Zăpadă, gheaţă, pietre şi frunze, toate împinse delirant la vale de un suflu nevăzut.
Aşa că, în cazul avalanşelor, să ne bu­cu­răm de spectacolul naturii, dar fără a face parte din el. Pare o dorinţă a muntelui de a fi câteodată singur. Cine nu înţelege devine o jertfă a înălţimilor.