Ferastra închisorii / Apele pământului

O zi liberă, fie şi duminica, înseamnă şansa de a pleca adânc în natură. Departe şi dincolo de toată mizeria tot mai imundă de pe scenele publice.
Aşa că, împreună cu un prieten, ne hotărâm să mergem să luăm pământului apa cea bună şi vindecătoare, ce curge pentru oameni din străfundurile mun­ţilor.
Fie că mergi la izvoarele agitate din Poie­nile Botizei, fie la borta liniştită dintre Cavnic şi Budeşti, ai şansa să înţelegi cât de tămăduitoare pot fi acestea.
Poţi pricepe care este uriaşa diferenţă dintre toate poşircile comerciale care ne îmbolnăvesc trupul şi apele libere ale naturii, dătătoare de sănătate.

Şi cât de simplu este să ai parte fără arginţi de binefaceri simple, în loc să plăteşti ca un nărod pentru tot soiul de otrăvuri colorate.
Azi am mers la Borcut. Apa rece, minerală şi sulfuroasă, adunată magic în trunchiul unui fost copac, este extraordinar de bună. Suntem chiar în spatele Gutinului Doamnei, la distanţă doar de câteva grădini de drumul ce curge spre Ocna Şugatag.
Ne întâlnim cu nişte moroşeni veseli şi însetaţi, veniţi cu coconii să facă un foc în preajma bortei, să-şi frigă slana şi să bea horincă cu borcut. Cu alte cuvinte, să-şi petreacă în tihnă o amiază de duminică, după o săptămână de muncă.
Ne umplem sticlele şi plecăm, lăsându-i veseli şi chiar fericiţi. Fermecaţi de lo­cu­rile prin care au crescut cosind, dar pe care parcă le vedeau pentru prima dată.
Ajunşi acasă împărţim apa cea bine­cuvântată la cei care îi înţeleg puterea şi mulţumim muntelui tăcut pentru gene­rozitate.
Încă o zi cu bucurie şi taină.