• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 20 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 8 Iunie , 2018

Expoziția de pictură „Omagiu Mâinii” a artistei băimărene Papiu Greti Adriene, la Muzeul Județean Satu Mare – Secția Artă

Profesor universitar dr. Nicolae Suciu

Au participat alături de expo­zantă cunoscători și iubitori ai picturii, personalități ale artei și culturii sătmărene, colecționari de artă, colegi artiști, precum și numeroși studenți și absolvenți ai învățământului superior de artă băimărean. Artista este absolventă a Colegiului de Artă din Baia Mare, continuând apoi studiile superioare de artă la Universitatea de Nord din Baia Mare, Secția Arte Plastice – Pictură, urmând apoi, studiile masterale la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Programul de studii Arte Decorative, Specializarea Tapiserie. Între anii 2008 - 2014 este doctorandă la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design având coordonator științific pe pictorul prof.univ.dr. Carol David. În anul 2014 își susține teza de doctorat în Domeniul Arte Vizuale cu titlul: „Portretul fără identitate – Condiția omului postmodern”. Artista se află la a doua expoziție personală, de această dată cu o nouă direcție de abordare a temelor picturii, cât și a susținerii acestora prin elementele de limbaj plastic, acordând în egală măsură, virtuţile expresive ale liniei, ale formei, culorii, dar mai ales structurii.

Expoziția personală de pictură „Oma­giu Mâinii” reflectă preocuparea predilectă a autoarei asupra imaginii complexe a figurii umane cu focalizări și detalii, cu sensuri și semnificații ale expresivității mâinii, cât și a crea­ti­vității prin care aceasta se manifestă, scriere, muzică, dans, teatru, arte vizuale etc. Sunt relevante și revelate în acest sens, semnificația expresivă a gestului mâinii plin de înțelesuri, identificate în istoria culturii și civilizației încă din arta rupestră, omniprezentă în arta veche - a Egiptului Antic, a Asiro-Babiloniene, a Greciei Antice - continuată de pictura bizantină, de la reprezentarea Mâini Maicii Domnului la anunțul Buneivestiri, la sculptura „Catedrala” lui Auguste Rodin, semnificând gestul de ocrotire, de mân­gâiere, de a munci, a crea, de a apăra, de a se răzvrăti – mâna întruchipează toate trăirile și emoțiile ființei umane. Știm totodată că imaginea gravată pe un disc de platină și trimisă ca mesaj, de o sondă spațială prin univers este tocmai imaginea mâinii ce desemnează ființa umană ca locuitor al Terrei. În anii 1970, pictorul Dan Hatmanu din Iași, întruchipa prin lucrări de sculptură spațială, realizate impecabil din inox, ipostazele aduse ca un omagiu mâinii.

La vernisaj, prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu, critic literar, a rostit o alocuțiune deosebit de interesantă despre conexiunile dintre literatură și artă, despre preocupările de reprezen­tare nu numai a gestului, dar și semni­ficația rezultatului creator al repre­zentării gestului uman, transpus, atât în literatură, cât și în artele plastice.
Profesorul Eugen Munteanu, Preșe­dintele UAP, Filiala Satu Mare, impresionat vădit de expoziția prezentată a intuit și descoperit particularități stilistice și expresive prin care autoarea își definește un discurs personal, recog­nos­cibil în registrul picturii contemporane.
Grăitoare în acest sens sunt lucrările de pictură având titluri ca „Joc de culise I, II”, „Fructul cunoașterii”, „Refugiu”, „Trepte spre necunoscut”, prin care mesajul și forța creatoare a autoarei pun în valoare reprezentarea spațiului plastic, dominat de savoarea picturală a pastelor colorate, susținute de conturul liniar, precum și de am­prenta, bine structurată a suprafețelor de culoare.

Expoziția personală prezentată acum publicului vine în urma unor par­ticipări de prestigiu la expoziții bienale și trie­nale naționale și internaționale: Bienala Meeting Point Arad, Bienala „Lascăr Vorel” Piatra Neamț, Trienala Inter­națională de pictură „Patratul de argint” din Przesmyl, Polonia – ultima participare, cea din luna mai 2018 a adus în atenția publicului polonez o lucrare reprezentativă, expusă la loc de cinste în proximitatea desfășurării ceremoniei de decernare a premiilor Trienalei, receptată elogios de artiștii participanți, cât și de membrii ai juriului, după cum ne-au comunicat.

Atmosfera și bucuria participanților la vernisaj mi-a readus în imagine vernisajele de altădată în care sute de participanți la aceste festivități reveneau și recomandau expozițiile despre care se vorbea luni de zile după eveniment. Prezența tot mai numeroasă a expozițiilor studențești, a expozițiilor de grup și personale, precum și participarea la programele expoziționale de la Satu Mare a artiștilor băimăreni, a dus la o interesantă concluzie, identi­ficată de fostul director al muzeului sătmărean, dr. Felician Pop, că Satu Mare a devenit, pentru o seamă importantă de artiști de la Baia Mare, un „Salon al Refuzaților”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.