Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 22 Martie , 2019

Eveniment cultural de amploare la Sighetu Marmației

de Nicolae Teremtus

După lansările de la Baia Mare și Ulmeni, cartea „O sută de ani de la Marea Unire. O sută de personalități maramu­reșene care au făcut istorie” a fost prezentată unui public select și generos, în cadrul unei întâlniri organizate la Sighetu Marmației, sub egida Primăriei și a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare. Au fost de față, alături de primarul Horia Scubli, autori, urmași ai perso­nalităților cuprinse în carte, intelectuali reprezentând importante instituții de cultură din străvechea capitală a Maramu­reșului, consilieri locali și județeni.
 

Conf. univ. dr. Ștefan VIȘOVAN
Nicolae TEREMTUŞ

Organizarea atentă și desfă­șurarea excelentă a evenimentului se datorează în mare măsură doamnei Adela Ștefania Pop – consilier al primarului. Subliniind importanța ac­țiunii pentru municipiul Sighetu Marmației, ca, de altfel, pentru întreg Maramureșul, domnul Horia Scubli
l-a invitat la cuvânt pe dr. Teodor Ardelean, inițiatorul și coordonatorul acestei lucrări monumentale, a cărui intervenție redăm în cele ce urmează.
„Cu bucurie am venit la Sighetu Marmației. Este un circuit al nostru cu valorificarea acestei lucrări într-un format inedit. A devenit un obicei botezul cărții. Cărțile au destinul lor, de la concepție și tipărire până la bun de consum. Procedura cea mai grea este acest botez: lansarea. Pentru cartea aceasta, la care noi am lucrat o bună bucată de vreme, am considerat că și timpii de valorificare trebuie să fie dozați în așa fel încât să nu epuizăm emoția lansării. Nu cu o singură lansare, cum am făcut-o în Baia Mare, în decembrie trecut, când au fost terminate doar câteva exemplare ale volumului tipărit la o firmă din Brăila, tipografie care a finalizat comanda abia în martie 2019. Opt salariați ai Bibliotecii Județene suntem prezenți la Sighet, unde i-am invitat pe o parte dintre autorii studiilor din această carte din Maramureșul istoric, exponenți ai instituțiilor sighetene, bibliotecari din mai multe așezări ale zonei, care vor primi coletele cu această carte, în care ne-am dorit să scriem despre o sută de personalități din județul nostru care au făcut istorie, la o sută de ani de la Marea Unire. O dorință realizată cu colegii mei și încă vreo 70 de autori, dar și cu ajutorul Consiliului Județean Maramureș, care ne-a sprijinit cu costurile de tipărire a acestei opere mo­numentale. Biblioteca noastră este cea mai mare dintre toate bibliotecile publice județene din țară, cu 105 salariați, cu cel mai mare sediu și cu cele mai multe filiale în țară și străinătate. Revenind la carte, inițial ne-am gândit la o mie de perso­nalități, dar în final am ajuns la 120, din care am rămas cu o sută. Unele personalități lipsesc, întrucât nu am primit datele necesare de la familie sau colaboratori. Cartea a fost lansată și la Ulmeni, localitatea natală a patronului nostru, Petre Dulfu, apoi am venit la Sighet. Nu se vinde în librării pentru că o considerăm nepre­țuită! Ea este dăruită tuturor celor care o merită. În cartea despre 100 de personalități avem peste 70 de autori. Aceasta va mai fi lansată și în alte localități ale județului, dar și la Cluj sau Bucu­rești… Cartea poate fi acce­sată și în format electronic. Mulțumesc bunului Dumnezeu și tuturor îngerilor păzitori care v-au călăuzit, dragi autori, să fiți alături de o astfel de cauză”, a spus dr. Teodor Ardelean.

A luat apoi cuvântul conf. univ. dr. Ștefan Vișovan, cercetător științific în cadrul Centrului de Cercetare și Do­cumentare Baia Mare al Academiei Române, care a făcut o prezentare con­sistentă a cărții, evidențiind im­portanța acesteia pentru punerea în lumină a marilor valori spirituale ale Maramureșului:

„Ceea ce se petrece acum aici este un eveniment cultural de mare însem­nătate, dedicat memoriei unor înaintași celebri, proveniți din cele mai diferite zone ale actualului județ Maramureș. Este, fără îndoială, o manifestare așezată sub zodia excep­ționalității, întrucât ea asigură o pro­iecție generoasă asupra Mara­mu­reșului sociocultural, pro­iecție care se extinde pe mai bine de un veac și pune în lumină performanțele cu totul deosebite ale unor elite care și-au iubit ținutul și l-au conectat, prin contri­buțiile lor în plan social, cultural, științific și politic, la situația din țară și din lume.
Elaborarea acestei cărți, din inițiativa domnului Teodor Ardelean, a fost o întreprindere dificilă, complexă, plină de răspundere, curajoasă și, pe alocuri, riscantă. Cred că, atât prin conținutul ei, cât și prin concepția ce i-a stat la bază, cartea este unică în peisajul publicistic național.
Valoarea ei constă, printre altele, și în aceea că oferă cititorului de azi date esențiale despre personalități de primă mărime, adevărate modele de patriotism și de implicare respon­sabilă în viața social-politică și cultural-artistică a țării, mulți dintre ei dedicându-și eforturile realizării Marii Uniri și toți contribuind la stabilitatea și afirmarea României pe multiple planuri, accentuându-i identitatea și asigurându-i un loc prestigios între națiunile europene.
Totodată se realizează o punte de legătură, în timp, între generațiile din carte și reprezentanții importanți ai intelectualității maramureșene actuale, care s-au aplecat cu dragoste și admirație asupra celor de odinioară, creionându-le portretele - unele de-a dreptul încântătoare și memorabile.
Cartea în sine afirmă forța creatoare a Maramureșului, deschiderea spre cultură și informație a intelectualilor săi dintotdeauna și, în ciuda stilurilor diferite ale celor 76 de autori – lucru cu totul explicabil, de altfel –, ea se constituie într-o adevărată istorie socioculturală a zonei.
Așadar, cum vă spuneam mai înainte, toate zonele Maramureșului se re­găsesc în această carte prin repre­zentanți străluciți, asupra prezentării cărora au ostenit intelectuali remarcabili, de obicei din aceeași zonă cu personalitatea sau având preocupări asemănătoare.
Maramureșul istoric, această vatră de românism a cărei capitală este Si­ghetu Marmației, unde se îngemă­nează istoria cu tradiția, inteligența cu talentul, dragostea de țară cu demnitatea, este prezent în această carte monumentală cu patruzeci de per­sonalități care au făcut istorie nu doar aici în Maramureș, ci în întreaga țară, chiar și dincolo de ea. În rândul acestora se regăsesc 4 medici, 4 fol­cloriști, 7 scriitori și poeți, 7 juriști, 2 meșteri populari, 2 artiști plastici, 1 compozitor, 1 filosof, 1 publicist, 1 inginer, 1 țăran, 1 istoric, 1 matematician, 1 episcop, 1 funcționar, 1 gene­ral, 1 muzeograf, 1 artist de muzică populară, 1 profesor, 1 primar. Mulți dintre aceștia au fost politicieni remarcabili, disidenți, deținuți politici etc., remarcându-se ca mari patrioți în toate momentele de mare cumpănă prin care a trecut acest colț de țară. Despre aceștia au contribuții cu totul remarcabile în această lucrare 31 de intelectuali distinși, marea majoritate provenind, cum este și firesc, de aici, din Maramureșul istoric. Aceștia, la rândul lor, acoperă arii profesionale diverse (filologi, istorici, poeți, muzeografi, cadre didactice universitare sau din preuniversitar, ziariști, biologi, medici, regizori, bibliotecari, juriști, ingineri, critici literari, teologie, etnologie). Toți, fără excepție, excelează în domeniile pe care le reprezintă, aproape jumătate dintre ei sunt doctori în științe. Se cuvine să-i amintim aici, considerând acest gest drept recunoaștere a unui efort generos de restituire generațiilor de acum și celor care vor urma a unor impresionante modele de patriotism, de devotament pentru știință, pentru muncă, în general, de iubire necon­diționată pentru Maramureș, care s-au afirmat ca atare de-a lungul unui veac.

Iată, așadar, în ordine alfabetică, numele celor care s-au învrednicit să contribuie la realizarea unei adevărate istorii socioculturale a Maramu­reșului istoric, mulți dintre dumnealor – prezenți aici în sală.
1. Prof. univ. dr. George Achim, directorul Școlii doctorale din cadrul Facultății de Litere a Universității Tehnice Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, poet și critic literar, are în lucrare un valoros eseu despre Laurențiu Ulici. Domnia Sa a mai elaborat trei materiale la fel de documentate despre Augustin Bu­zura, Ioan Alexandru și Vasile Latiș.
2. Prof. dr. Gheorghe Andrașciuc, autor de articole și studii apărute în paginile unor importante reviste de cultură, autor al unei valoroase monografii dedicate scriitorului sighetean Alexandru Ivasiuc, despre care are un interesant eseu în cartea noastră.
3. Dr. Laurențiu Batin, primar de Giulești, autor al unor lucrări fundamentale dedicate istoriei confesionale, militare și politice a Mara­mu­reșului, a contribuit la realizarea lucrării elaborând două prezentări (cea a medicului Gheorghe Bârlea și cea a renumitului folclorist Ioan Bârlea).
4. Conf. univ. dr. Gh. M. Bârlea, poet, filosof și jurist îl prezintă pe
avocatul Vasile Ilea.
5. Dr. Vlad Ioan Bondre, distins teolog, bibliotecar, și dirijor, implicat în importante activități misionar-filantropice, are un studiu dedicat compozitorului Bela Bartok.
6. Preotul Vasile Borca lector univ. dr., autor al mai multor studii și lucrări cu conținut teologic, contu­rează figura episcopului Vasile Stan.
7. Ioan M. Botoș, medic, autor a numeroase lucrări despre românii de peste Tisa, președintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia și director fondator al Muzeului Privat de Istorie și Etnografie a Românilor din Transcarpatia scrie despre Dan Mihai al lui Ilieș al lui Dumnezeu (țăran), despre Titu Doroș (avocat) și despre Mihai Marina (avocat).
8. Dr. Marius Câmpeanu, muzeograf la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, autor al unei do­cumentate monografii despre școlile confesionale românești din Mara­mureșul istoric în secolele al XIX-lea – al XX-lea, ni-l aduce în memorie pe preotul protopop Arte­miu Anderco, conducătorul delegației maramure­șenilor de pe Vale Izei la Marea Adunare de la Alba Iulia.
9. Dr. Mihai Dăncuș, etnolog, distins reprezentant al intelectualității mara­mureșene, director multă vreme al celui mai important muzeu etnografic al județului, autor al multor lucrări importante despre Maramureș, ne-a încredințat spre publicare zeci de pagini în care conturează personalități de mare anvergură: Ioan Bilțiu Dăn­cuș (publicist); Traian Bilțiu-Dăncuș (pictor); Francisc Nistor (muzeograf); Lucia Mihalyi de Apșa.
10. Dr. Andrea Dobeș, muzeograf, istoric, autoare a mai multor cărți despre elitele politice ale Ma­ra­mu­reșului se ocupă de personalitatea lui Ilie Lazăr (jurist, om politic etc.).   
11. Dr. Ilie Gherheș, cel mai valoros istoric contemporan al Maramu­reșului, cercetător științific, șef de secție la Muzeul de Etnografie și Artă Populară și lector universitar la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” scrie două eseuri valoroase – unul dedicat istoricului Alexandru Fili­pașcu și altul juristului Vasile Chindriș.
12. Mihaela Cristina Gherheș, spe­cialistă în istorie, este autoarea a unui documentat studiu despre muzeograful Gheorghe Vornicu, cuprins în cartea de față.
13. Tinuța Grec, bibliotecar, autoare a mai multor lucrări referitoare la Borșa, ni-l prezintă pe celebrul Gavrilă Mihali Ștrifundă, primarul Borșei de odinioară.
14. Prof. univ. dr. Nicolae Iuga, fi­losof, autor a zeci de lucrări achi­ziționate de mari biblioteci ale lumii, scrie despre viața și activitatea lui Ioan Bălin (filosof).
15. Angela Monica Jucan, biblio­tecară la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare evidențiază rolul poetului și pictorului sighetean Gheor­ghe Chivu în viața culturală a Maramureşului.
16. Vasile Leschian, profesor, con­turează un sugestiv portret al etnologului Nicoară Timiș.
17. Inginerul Cristian Mareș, editor și om de cultură, ne readuce în memorie minunatele fapte de arme ale generalului Leonard Mociulschi.
18. Ionița Michiș, profesoară în Baia Mare, face o elegantă descriere a re­nu­­mitului artist popular Ioan Petreuș.
19. Biologul Ioan Nădișan se ocupă de contribuția însemnată la cunoaș­terea florei maramureșene a celebrului botanist sighetean Arthur Coman.
20. Lucia Olteanu Utan, publicistă, soția poetului Tiberiu Utan, fostă redactor-șef a revistei „Arici Pogonici” și a Studiourilor Cinemato­grafice București, este cuprinsă în carte cu un studiu plin de sensibilitate dedicat memoriei acestuia.
21. Dr. Alexandru-Bogdan Petro­vai, profesor la Satu Mare, contu­rează, în pagini scrise cu com­pe­tență, por­tretul poetului Ion Iuga din Săliștea de Sus.
22. Dr. Ioan Petrovai, poet, fin cu­noscător al multiculturalismului ma­ramureșean a oferit materiale va­­lo­­roase despre Gheorghe Bilașcu (medic); Vasile Filipciuc (avocat); Mihailo Nebeleac (poet, prozator); Ivan Maruș­ceac (matematician).
23. Dr. Rucsandra Pop, sociolog, jurnalist, regizor, scriitoare, reușește să redea personalitatea covârșitoare a unuia dintre cei mai renumiți fii ai Maramureșului – academicianul Mi­hai Pop, a cărui nepoată este.
24. Vasile Aurel Pop, preot protopop, autor a două cărți interesante și a mai multor de articole de specialitate a redactat un eseu despre Nuțu Roșca (profesor, doctor în filologie).
25. Alin Spiridon Pralea, muzeograf cu o bogată activitate științifică în cadrul Muzeului Maramureșean și al Casei Memoriale „Elie Wiesel” evocă figura lui Elie Wiesel (scriitor, laureat al premiului Nobel).
26. Lector univ. dr. Delia Răchișan se ocupă de doi dintre cei mai vestiți meșteri populari maramureșeni: Gă­vrilă Hotico Herenta și Stan Ioan Pătraș.
27. Gabriel Stan Lascu, inginer, specialist în biblioteconomie și știința informării, talentat operator de texte și imagini, autor al mai multor articole apărute în ziare și reviste maramureșene – Pop Victor (medic).
28. Dorin Ștef, publicist, autor al mai multor lucrări importante dedicate etnografiei, toponimiei și lexicului maramureșean, vorbește des­­pre rolul lui Alexandru Ciplea în cercetarea folclorului maramu­reșean.
29. Dr. Pavel Șușară, critic și istoric de artă, poet, organizator a numeroase expoziții de artă plastică în țară și peste hotare, scrie despre graficianul Vasile Kazar.
30. Dr. Ioan Dorel Todea, profesor, publicist, critic literar, jurnalist radiofonic, implicat cu responsabilitate și pricepere în viața culturală a Sighetului Marmației se ocupă de scriitorul Ludovic Bruckstein.
31. Lector univ. dr. Ligia Mara Tomoiagă, traducătoare, editor, autoare a unor lucrări importante despre literatura, cultura și civilizația britanică, scrie cu implicare despre avocatul Găvrilă Iuga”.
Au luat apoi cuvântul o parte dintre autorii prezenți – dr. Mihai Dăncuș, dr. Ilie Gherheș, dr. Ioan Petrovai, dr. Dorel Todea, preot protopop Vasile Aurel Pop, bibliotecara Tinuța Grec, medicul Ioan Botoș din Apșa de Jos, muzeograful Alin Pralea –, precum și consilierul județean Anișoara Mihali.