Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Escorialul, simbolul puterii regilor Spaniei
Intenţia lui Filip al II-lea a fost să înalţe un mausoleu pentru tatăl său, împăratul Carol al V-lea, dar şi pentru sine şi urmaşii săi. A rezultat un mausoleu amplasat în interiorul unei mănăstiri închinate sfântului martir Laurenţiu, venerat de rege încă din copilărie. În acest fel, regele voia să mulţumească sfântului pentru victoria obţinută asupra francezilor în 1557, în ziua în care era prăznuit Sfântul Laurenţiu, respectiv 10 august. O veche legendă spune chiar că temelia aşezământului a fost inspirată de grătarul pe care a fost martirizat sfântul.
Prima piatră a fost aşezată în ziua de 23 aprilie 1563, dată de referinţă în istoria monarhiei iberice. Planul clădirii ascunde numeroase simboluri, având forma aproximativă a unui grătar. O altă teorie cu privire la forma castelului este cea conform căreia planul de construcţie a Escorialului este bazat pe o descriere detaliată a celebrului templu al regelui biblic Solomon. Prezenţa regilor evrei Solomon şi David, amplasate la intrarea în biserica din centrul Escorialului, susţin această ipoteză. Dacă forma şi planurile Templului lui Solomon au stat la baza designului final al Escorialului, acestea au fost totuşi modificate astfel încât să servească concepţiilor personale ale suveranului spaniol, care vedea Escorialul ca pe un panteon al culturii şi civilizaţiei medievale spaniole, cu o biserică, un palat, o şcoală, o imensă bibliotecă şi o mănăstire.
Ansamblul conţine, de asemenea, şi un palat regal care ocupă cam un sfert din planul parterului pe laturile de est şi nord-est. Locul ales pentru construcţie a fost cătunul Esorial sau Escurial,
situat la o altitudine de 1.125 de metri, unde Curtea regală a Spaniei se putea retrage pe timpul verii, pentru a se pune la adăpost de căldura Madridului. Tot aici urma să funcţioneze un colegiu închinat educaţiei religioase, un spital şi o farmacie. El Escurial cuprinde Palatul lui Filip al II-lea, Palatul Bourbonilor, Bazilica, Conventul, Muzeul, Biblioteca regală, Colegiul, Seminarul, Spitalul muncitorilor şi Botica.
Planurile au fost executate de arhitectul Juan Bautista Alfonsis de Toledo, care a îndeplinit vreme de unsprezece ani funcţiile de arhitect al Curţii şi inginer în serviciul viceregelui din Napoli, după ce a lucrat o vreme şi la Catedrala Sfântul Petru din Roma. Lucrările începute de acesta au fost continuate după moartea sa, survenită în anul 1567, de către Juan de Herrera, dar documentele vremii menţionează şi alţi arhitecţi care au contribuit la ridicarea construcţiei, revăzând şi îmbunătăţind proiectele iniţiale. Construcţia a fost finalizată în 1584.
Unele dintre cele mai impresionante obiective cultural-religioase din cadrul Escorialului sunt bisericile, capelele şi mănăstirea, adevărate simboluri ale catolicismului în regatul iberic al regelui Filip al II-lea. Patio de los Reyes, vizibilă imediat ce vizitatorul pătrunde în interiorul Escorialului, este o spectaculoasă bazilică cu o cupolă imensă, inspirată de Bazilica Sfântului Petru de la Vatican, înălţată după modelul cruce grecească. Are o cupolă deasupra navei centrale, iar exteriorul este de o frumuseţe severă. Faţada este închisă de două turnuri, între care se află un frontispiciu triunghiular decorat cu statui de bronz, reprezentându-i pe Filip al II-lea şi şase regi evrei din Vechiul Testament. Coloanele dorice coboară de sub cornişă, încadrând cele trei intrări. Interiorul emană o deosebită eleganţă şi multă, foarte multă bogăţie.
Altarul de marmură roşie are o înălţime de treizeci de metri şi, la fel ca sacristia, este împodobit cu picturi şi sculpturi clasice. Statuile lui Catol al V-lea, Filip al II-lea şi ale altor membri ai familiei regale poartă semnăturile unor maeştri iluştri. Fresca de pe tavanul bibliotecii aparţine lui Tizian şi în mausoleu se odihnesc douăzeci şi şase de regi şi regine din Spania.
Printre regii înhumaţi la Escorial se numără Carol I şi Juan de Bourbon, tatăl regelui Juan Carlos I. Doar câţiva regi ai Spaniei nu sunt îngropaţi aici: Filip al IV-lea şi Ferdinand al VI-lea. Impresionant este cavoul lui Carol al V-lea, construit în stil baroc, împodobit cu statui de marmură, jasp şi bronz, având o formă hexagonală accentuată de coloanele duble şi putând fi accesat prin treizeci şi patru de trepte de marmură.
Bazilica San Lorenzo el Real este situată în mijlocul clădirilor din complexul arhitectural al Escorialului şi are forma aproximativă a unei cruci latine, asemenea multor catedrale în stil gotic din Europa Occidentală. Altarul său atrage privirea prin bogăţia ornamentală. Înaltă de peste douăzeci şi opt de metri, cioplit în granit roşu şi jasp, construcţia este împodobită cu un imens şi copleşitor grup statuar din bronz. Dacă Filip al II-lea şi-a propus ca vizitatorii să fie impresionaţi la maxim de forţa, grandoarea şi omniprezenţa cultului catolic în Spania medievală, acest lucru i-a reuşit pe deplin.
În imediata apropiere a bazilicilor, rezidenţele regelui Filip al II-lea constau doar în nişte camere simple, decorate auster. Toate au câte o fereastră orientată spre bazilici, astfel încât absolutistul rege putea să urmărească slujbele chiar şi atunci când era imobilizat în par, ca urmare a gutei de care a suferit în ultimii ani ai vieţii.
Sala Bătăliilor este o cameră imensă, ai cărei pereţi sunt împodobiţi cu fresce care reprezintă cele mai importante victorii militare spaniole. În principal, sunt reprezentate scene de luptă împotriva maurilor, din perioada Reconquistei, precum şi câteva dintre bătăliile câştigate de Filip al II-lea în perioada campaniilor sale împotriva francezilor.
Relicvariul este un alt obiectiv important de la Escorial. Încurajat de hotărârile Conciliului de la Trent, hotărâri care aprobau şi întăreau venerarea sfinţilor, regele Filip al II-lea a donat mănăstirii din Escorial cel mai mare relicvariu al creştinătăţii catolice. Colecţia de moaşte cuprinde peste 7.500 de relicve, aşezate în 570 de secţiuni, conform directivelor arhitectului Juan de Herrera.
Mulţumit de cum decurgeau lucrările, Filip al II-lea s-a gândit şi la o destinaţie religios-scolastică pentru viitoarea construcţie. Astfel, Escorialul a devenit şi un important centru pentru studierea catolicismului, precum şi pentru plănuirea celor mai eficiente măsuri împotriva avalanşei protestantismului sau pentru sprijinirea cauzei emergente a Contrareformei.
Biblioteca impresionantă de la Escorial, înfiinţată la ordinele aceluiaşi suveran, deţine mii de manuscrise şi documente de o valoare inestimabilă. Aici există colecţia completă a documentelor marelui sultan Ziden Abu Mali, care a domnit între anii 1603-1627, şi a fost unul dintre cei mai importanţi conducători ai Marocului. Cărturar pasionat, regele Filip al II-lea şi-a donat întreaga colecţie personală de documente, după care a mai cumpărat şi donat unele dintre cele mai valoroase lucrări, tratate şi volume din Spania, precum şi din întreaga Europă Occidentală. Astăzi, colecţia completă a bibliotecii cuprinde peste 40.000 de cărţi şi manuscrise, depozitate într-o sală a cărei lungime depăşeşte patruzeci de metri lungime şi zece înălţime. Tavanul lăcaşului de cultură este decorat cu fresce ilustrând diferite domenii ale cunoaşterii: retorică, dialectică, muzică, gramatică, aritmetică, geometrie şi astronomie.
Muzeul de la Escurial este un monument protejat de UNESCO încă din anul 1884, dar circumscrie şi cultivă o atmosferă extrem de rece şi rigidă. Pe lângă scopurile şi destinaţiile sale iniţiale, Escorialul a ajuns cu timpul un imens muzeu de artă care, paradoxal, adăposteşte între zidurile sale reci şi sumbre numeroase capodopere ale geniului uman. Aici pot fi admirate lucrări care aparţin lui Tiţian, Tintoretto, Velasquez, El Greco, Paolo Veronese, Roger van der Weiden, Claudio Coello şi alţii. Galeriile de artă, cu cele unsprezece săli ale lor, deţin mii de lucrări aparţinând şcolilor spaniole, italiene, lombarde, germane, ligurice şi flamande din secolele XV-XVII.
Dintre curţile interioare ale palatului trebuie amintită Curtea Evangheliştilor, decorată cu statuile celor patru evanghelişti care înconjoară fântâna din centru. Aceasta se leagă de faţada sudică printr-o rotondă cu două etaje susţinută de coloane dorice şi ionice. Întregul ansamblu este reprezentativ pentru barocul spaniol (desornamentado) având o influenţă covârşitoare asupra construcţiilor de mai târziu.
Grădinile Călugărilor sunt reprezentate de câteva zone verzi în care, timp de sute de ani, monahii de aici obişnuiau să studieze şi să se roage.
Impunător şi sumbru edificiu construit de către cel mai catolic dintre toţi regii Spaniei, considerat de mulţi istorici drept cel mai puternic şi influent rege din istoria Spaniei, imensa construcţie tronează în peisajul arid, bătut de vânturi uscate şi presărat de arbori şi arbuşti rari din Guadarrama, o regiune cunoscută şi din punct de vedere economic datorită numeroaselor mine de exploatare a fierului.
Construit în cea mai mare parte din piatră cenuşie, masiv, pătrăţos, puţin ornamentat şi cu un aer destul de agresiv, Escorialul zdrobeşte şi complexează la prima vedere prin simpla sa prezenţă. Aerul său pronunţat auster şi puternic în acelaşi timp, chiar înfricoşător pe alocuri, trimite cu gândul mai degrabă la o fortăreaţă decât la o mănăstire-palat. Cele patru colţuri ale edificiului cu formă de dreptunghi gigantic sunt ornate cu turnuri de apărare.
Instrucţiunile lui Filip al II-lea către arhitectul din Toledo au fost simple, clare şi fără loc de concesii sau discuţii: „Vreau simplitate în construcţie şi să transpară un aer sever, indiferent din ce parte va fi privit. Vreau să emane aristocraţie fără aroganţă şi maiestuozitate fără ostentaţie.”
Grandios şi copleşitor, Escorialul nu poate fi vizitat într-o singură zi. El oferă o viziune vastă şi clară asupra catolicismului, precum şi asupra istoriei, culturii şi civilizaţiei spaniole. Edificiul are o ordine clasică extrem de severă. Amploarea şi austeritatea, care domină şi azi Escorialul, în ciuda vegetaţiei care îl înconjoară, exprimă absolutismul monarhiei spaniole. Miguel de Unamuno definea Escorialul în felul următor: „este un loc pe care toţi hispanicii cu conştiinţa istorică a ceea ce înseamnă să fii spaniol trebuie să îl viziteze măcar o dată în viaţă asemeni musulmanilor care vizitează Mecca.
„Este un loc pe care toţi hispanicii cu conştiinţa istorică a ceea ce înseamnă să fii spaniol trebuie să îl viziteze măcar o dată în viaţă asemeni musulmanilor care vizitează Mecca”.
Miguel de Unamuno