EROII REZISTENTEI ANTICOMUNISTE / Manual de tortura

„Cainilor, o moarte de caine”, proclama o lozinca stalinista, ilustrand duritatea politicii de teroare indreptata de autoritatile comuniste impotriva celor care se impotriveau regimului totalitar. Securitatea s-a conformat: nu o data, brutalitatile ei exersate in diverse forme de tortura, dupa ce au fost cunoscute si in afara lagarelor si inchisorilor, i-au cutremurat si inspaimantat deopotriva pe cei ce fusesera inchisi, ca si pe cei liberi. In arsenalul de cruzimi ale regimului de dominatie sovieto–comunista la care romanii au fost supusi, un rol deosebit de important l-a jucat tortura, cu repercusiuni atat in plan social, ca factor psihologic, de provocare si utilizare a fricii drept instrument de dominatie, cat si pentru atingerea unor scopuri imediate, prin obtinerea unor informatii considerate utile de catre aparatul de Securitate. In arhivele fostului Comitet Central al Partidului Comunist Roman s-a pastrat un document clasificat strict secret, din 1 noiembrie 1967, care trece in revista asa-numitele „metode necorespunzatoare”, folosite inainte de 1964 de catre anchetatorii Securitatii. Acestea au fost clasificate in document in patru categorii, dupa cum urmeaza: * Folosirea bataii, subalimentatia prelungita si tortura, in scopul obtinerii de declaratii acuzatoare; * Presiuni morale pentru constrangerea anchetatilor sa declare ceea ce li se impunea; * Falsificarea unor declaratii date de cei anchetati si folosirea de scrisori plastografiate pentru a obtine recunoasterea unor fapte; * Redactarea unor declaratii in lipsa anchetatilor sau consemnarea unor raspunsuri ireale, pe care anchetatii erau constransi sa le semneze. * Tortura morala a fost preponderenta atat in cursul anchetelor, cat si pe parcursul detentiei. Lena Constante, fosta detinuta in lotul Patrascanu, membra de partid, declara in fata unui oficial al Comitetului Central in 1967 urmatoarele: „am fost amenintata cu arestarea parintilor mei, domnul anchetator scriind ordinul in fata mea, dand si un telefon si spunand ca-mi da timp de gandire pana a doua zi dimineata. Ingrozita la gandul arestarii acestor batrani, mi-am spus ca trebuie sa duc minciuna pe drumul dictat de ancheta”. *Falsificarea declaratiilor in anchete sau obligarea detinutilor sa semneze declaratii cu fapte ireale, dar care trebuiau sa justifice noi arestari dublau efectele torturii morale, prin crearea sentimentului de culpabilitate fata de cei incriminati prin aceste falsuri. Cezar Zugravu, un fost detinut politic, a facut, intr-o comunicare publicata in „Anale Sighet” 5: Anul 1947 – caderea cortinei (Fundatia Academia Civica, Bucuresti, 1997, pp. 478-486) un inventar, desigur incomplet, al metodelor de tortura fizica si psihica aplicate asa-zisilor „dusmani ai poporului”: injuraturile cele mai abjecte; loviturile asa-zis „libere”, aplicate cu palma, pumnul sau piciorul, asupra partilor sensibile ale corpului (obraz, gat, abdomen, testicule, coloana vertebrala); bataia la talpi, cu diferite obiecte (cravasa, baston de cauciuc sau lemn), victima fiind fixata in pozitii incomode; bataia la palme; atarnarea anchetatului cu capul in jos; bataia cu bete subtiri sau cu „vana de bou”, anchetatul fiind mobilizat; strivirea unghiilor cu un cleste special; arderea talpilor cu flacara oxiacetilenica; bataia testiculelor cu un creion greu, pana la lesin; prinderea mainilor intre doua mese si bataia la palme; tipetele de groaza sau gemetele unor rude apropiate sau ale unor necunoscuti (inregistrate pe benzi de magnetofon); bataia in cap cu un ciomag; bataia cu un sac de nisip; bataia cu varful sau tocul cizmei peste gura victimei; asmutirea unui caine-lup asupra anchetatului, legat de un stalp; spanzurarea (crucificarea) in niste belciuge fixate pe perete; ancheta cu o pisica introdusa sub camasa victimei; bataia cu un cablu peste gambe; bataia peste plagi deschise; smulgerea unghiilor de la maini si picioare etc.