Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Miercuri , 11 Noiembrie , 2009

EROII REZISTENTEI ANTICOMUNISTE / GRUPUL TIBLESUL / Haiducii din Tara Lapusului

de Gazeta de Maramures
La poalele muntilor Tibles s-a format un puternic grup de rezistenta anti¬comunista, avandu-l in frunte pe padurarul Nicolae Pop din Lapusul Romanesc, care in 1944 salvase cateva familii de evrei. Lotul a numarat peste 20 de persoane Usa grea, de fier, se deschide. Batranul intra in celula si arata spre o poza veche. „Aici sunt eu”. Apoi trece la urmatoarele fotografii, dar aproape fiecare explicatie se curma brusc: „a fost impuscat” sau „a murit in inchisoare”. Erau tineri, multi elevi, preoti, padurari, profesori... Toti s-au coalizat impotriva comunismului si au ales sa lupte cu arma-n mana pentru libertate, onoare si curaj. Pe patul greu, din fier ruginit, cade o hartie. Nu apuc sa o citesc, ca batranul sopteste: „E o poveste lunga, dar, daca aveti timp, pot sa v-o spun”.... „Grupul Tiblesul” a fost cea mai numeroasa trupa de rezistenta armata din Maramures. Sub conducerea padurarului Nicolae Pop, partizanii din Tara Lapusului au reusit sa actioneze alaturi de cei din Maramuresul Istoric, vreme de patru ani. Partizanii din Tara Lapusului au actionat impreuna cu cei din Maramures, vreme de 4 ani, sub conducerea padurarului Nicolae Pop din comuna Lapusu Romanesc. Om bun si drept, in anul 1944, salvase cateva familii de evrei pe care horthystii le-ar fi trimis la Auschwitz. Securitatea il urmarea pentru ca ajuta pe fugarii ascunsi prin paduri si erau muritori de foame. Fusese si membru al P.N.T-Maniu. In mai 1949, profesorul de religie Vasile Pasca din Targu Lapus fusese prins iesind din casa lui Nicolae Pop noaptea. Securistii au intrat ca sa-l aresteze, dar el si-a luat arma de vanatoare si a iesit prin usa din spate, in padure. Cu ajutorul unui alt partizan, l-a scapat si pe Vasile Pasca si s-au unit cu trei partizani maramureseni. Copiii lui Nicolae Pop, Aristina, eleva, si Achim, amenintati cu arestarea, s-au alaturat grupului. Conducator a fost ales Nicolae Pop, cunoscator al padurilor din zona. In august 1950, li se alatura inca 7 tineri din Ieud, grupul atingand efectivul de 17 luptatori. Erau ajutati de zeci de localnici. Toti erau insa urmariti informativ, iar teroarea asupra taranilor pentru a-i sili sa intre in colectiv, crestea. Familiile partizanilor erau ares¬tate, batute, umilite. Sotia lui Nicolae Pop a zacut la pat 17 saptamani dupa ce a venit de la Militie. La 15 august 1952, zeci de familii din zona Lapusului au fost deportate in Baragan, pana in anul 1957, taindu-se astfel caile de aprovizionare ale “oamenilor de padure”, iar casele lor incendiate. In mun¬ti, in paduri, viata este dura. Alimentele se distribuiau cu ratia. Se dormea direct pe pamant, iepureste. Iarna, infa¬surati in paturi, pe zapada, sub cerul liber. Deplasarea pe zapada se facea cu harzoabele, niste impletituri de nuiele de forma circulara, pentru a nu se afunda in zapada, iar stergerea urmelor era obligatorie. Pentru iernat isi construiau bordeie sapate in pamant, captusite si podite cu lemn de fag, apoi acoperite si camuflate cu frunzis si arbusti. Hrana se pregatea numai noaptea, pentru ca fumul sa nu-i tradeze. In iarna anului 1952, Securitatea a descoperit bordeiul partizanilor dar, alarmati la timp, au scapat. Ramanand fara adapost si alimente, grupul s-a dispersat, pentru a supravietui mai usor. Zona a fost invadata de trupele de Securitate, care scotoceau sistematic. Partizanii erau cautati si cu avionul. Nicolae Pop a paralizat de partea dreapta si nu mai putea vorbi. Avea 54 de ani. S-a spovedit si impartasit la calugarul din satul Ungureni si a cerut, prin semne, sa fie predat Militiei, unde a disparut. Ramas fara conducator, grupul Tiblesul a fost lichidat cu usurinta, de regula prin tradare. Cei capturati au fost judecati la Oradea de vestitul general maior de justitie Alexandru Petrescu. Cativa au fost impuscati in lupta, intre care preotul unit Atanasie Oniga. Cam asta ar fi, pe scurt. Sigur, po¬vestea e mai lunga, v-am spus….” Ba¬tranul se sprijina de patul greu, de fier ruginit, si ridica hartia. O aseaza intr-un teanc de poze. Apuc sa citesc ultimele versuri din poezia lui Radu Gyr: „Infrant nu esti atunci cand san¬geri/ nici ochii cand in lacrimi ti-s/ Adevaratele infrangeri sunt re¬nun¬¬tarile la vis”. Batranul incheie: „Nu¬mai Dumnezeu ne-a ajutat sa re¬zis¬tam”. Usa grea, de fier, se tranteste. MEMBRII LOTULUI Din Lotul Tibles au facut parte Vasile Pasca, Vasile Hotea, Achim si Aristina Pop, Ioan Mat, Ilies Dunca, Gavrila Dunca, Ioan Hotico, Dumitru Hotico, Vasile Chindris, Stefan Chindris, Dumitru Chindris, Preotul Atanasie Oniga, Mircea Dobre. Printre ultimii care au intrat in lot au fost Ioan Rusu, Vasile Tivadar si Vasile Blaga. Arestarea lui Nicolae Pop Liderul grupului „Tiblesul” a paralizat si a cerut sa fie abandonat pe marginea drumului care ducea spre sat. A fost gasit de un militian si arestat de Securitate: „Securitatea n-a vrut sa creada ca-i bolnav si ca nu poate vorbi, au zis ca nu vrea sa vorbeasca. Unul i-a dat cu patul armei in fata si i-a curs sange pe gura si pe nas, va dati seama, cred ca de-aici i-a fost moartea. De atunci, nu mai stiu nimic. L-au dus la Securitate!? O fi murit!? Nu stiu unde este inmormantat. Tin sa spun ca a fost un om extraordinar, care si-a jertfit intreaga familie si pe el insusi pentru a face bine aproapelui. Nu a fost un om egoist, un om care sa fie numai pentru el, va spun, a fost un model.”- Aristina Pop despre tatal sau, Nicolae Pop, intr-un interviu aflat in Arhiva de Istorie Orala a Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei. „La un moment dat, eu m-am tot uitat in jos, asa, si am vazut, cam pe la ora 12, ziua, cum campul era plin de armata. Eu cand am vazut asta, m-am speriat, am lasat-o pe matusa cu fratiorul meu, care era de doi ani, m-am dus la moara, care era in padure, si am spus: Tata, ce fac, ca vin zeci de securisti, sunt… e plin campul de ei. Taica-meu a spus: Vino cu mine. Vino la mine. M-am urcat prin padure, m-am dus la el. Si-am plecat cu tata. Armata a venit, a devastat tot, a batut-o pe matusa; baietelul de doi ani, fratiorul meu, a plans, toata lumea ce-a intalnit… era multa lume, veneau oamenii de la munca campului, erau oameni la noi acasa, veneau la lucru, i-a luat pe toti, i-a batut. (...) Fratele meu era la stana si, cand a ajuns acolo armata, la stana, a intrebat care este baiatul lui Pop. Si, atunci, i-au spus ciobanii: Uite, Achim, ca e Securitatea si a intrebat de tine. Stana era in padure; si-atunci el a fugit (...) Si frate-meu a dat de noi si-am ramas cu tata. Va dati seama ce era in sufletul mamei? Sotul si cu cei doi copii pe munti, iar armata ne cauta, nu va puteti da seama ce-a fost in sufletul mamei” (Fragment dintr-un interviu dat de Aristina Pop, aflat in Arhiva de Istorie Orala din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei)